Făcându-mi cotidiana revistă a presei, mi-a atras atenţia o preluare de pe "feisbuc" a unui "text" ce-i aparţine unui medic militar trimis în misiune la spitalul din Suceava. Este un fel de jurnal din prima linie al trăirilor de dinainte şi la primele contacte cu realitatea de acolo.
Bulversant! Îşi imaginase că se va descurca fără probleme, bazându-se pe ce studiase, pe temele făcute, pe planurile de acţiune pregătite. Însă, totul i-a fost aruncat în aer de situaţia practică în care a trebuit să-şi facă meseria, să lupte pentru viaţă şi să suporte durerea cazurilor în care a pierdut această luptă. Dincolo de lipsurile la capitolul dotări, reise o primă concluzie, pe care o cam ştiam mai toţi cei care am vrut să înţelegem cât de cât prin ce trecem: numărul prea mare de pacienţi pentru capacitatea sistemului medicial. Iar de aici, necesitatea de a respecta măsurile restrictive, de a folosi cea mai la îndemână şi mai si(n)gură armă de luptă, izolarea.
Apoi, reiese nevoia imperativă de lideri reali, care să aşeze unde trebuie piesele acestui puzzle dureros de complicat şi să transforme în fapte acest "împreună" pe care l-am tot auzit în această perioadă, dar nu l-am prea simţit, dimpotrivă chiar. Senzaţia că nu-i avem e acută, generată din fapte aparent mărunte. Altfel nu-mi pot explica decizia guvernanţilor de a muta contractele pentru adunarea gunoiului cu risc biologic de la centrele de carantină, către autorităţile locale de la DSP, fără a lăsa răgaz de timp pentru semnarea noilor acorduri. Aşa, în loc de încheierea contractului seara şi intrarea celui nou în vigoarea a doua zi dimineaţă, s-a stat câteva zile fără şi am avut ditamai movila până-n stradă.
Privind şi spre ţările ce stau cu mult mai bine la tot ce înseamnă capacitatea sistemului medical, dar care n-au făcut faţă nici ele, cu excepţia Germaniei, explicaţia ipotetică din jurnalul răvăşitor este vanitatea, supraevaluarea cu care s-a pornit la luptă. Mutând totul în planul societăţii în care trăim, o vedem extinsă îngrozitor. Chiar habarnişti care se cred atotştiutori, de s-a ajuns la umilirea infirmierei de către vecini stăpâniţi de "las’ că ştim noi tot" sau la blamarea celor ce au fost în sejurul din Turcia început în 6 martie, deşi la acea dată acolo erau 0 (zero) cazuri de COVID-19.
Medicul militar estimează că acest război va zgudui umanitatea din noi. Realitatea arată că, de fapt, este zguduită de mult, de răutate, egoism şi toată nocivitatea ce decurge de aici. Medicul ne invită la smerenie şi ar cam fi timpul, pentru a salva umanitatea din noi.
