Noi, cei de şcoală veche, încă mai asimilăm, copilăreşte, Senatul unei adunări a înţelepţilor. Ni se trage de la ideea de Senat, de la cuvântul latinesc derivat din bătrân.
În limba română s-a păstrat exact termenul de senator. Atât. În rest, nici vârsta, dar mai ales înţelepciunea, nu-i recomandă pe actualii senatori pentru vreo asemănare cu cei din antichitate.
Autoritatea Legislativului, care ar trebui, măcar moral, să fie garant al înţelepciunii şi rigorii unei naţii, pare demult înlocuită la noi cu prezenţa somnolentă în nişte bănci utilate cu tot confortul lumii moderne.
Iar de când preşedintele vrea să şi desfiinţeze una dintre camerele Parlamentului, cine mai face vreo diferenţă între deputaţi şi senatori? Şi pe cine mai interesează ce fac unii şi cu ce îşi pierd timpul alţii?
Avem, încă, această Cameră superioară, Senatul, precum multe dintre statele moderne, dar ce facem cu ea? Ieri, timp de trei ore şi jumătate, în Senatul României s-a tot discutat ordinea de zi.
De dragul schimbării lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte, senatorii, cu o lipsă totală de interes pentru problemele naţiei, au bătut apa în piuă şi s-au certat unii cu alţii, ignorând total ce aveau de fapt de făcut.
Nici nu mai interesează pe nimeni dacă e constituţional sau nu, pentru că actul fundamental a fost deja călcat în picioare de prea multe ori.
Dar, ca să vă daţi seama cât de departe este realitatea de aceşti oameni, (ne)înţelepţii naţiei, uitaţi-vă pe ordinea de zi a şedinţei de ieri.
Proiecte de lege, modificări de articole din cele mai diverse domenii, de la reîncadrarea în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, până la sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, expertiza judiciară, taxa de poluare, cadastru, autorizarea executării lucrărilor de construcţii, măsuri financiar-bugetare, măsuri medico-sanitare şi câte altele.
Lista e uriaşă. Şi urgentă. Dar senatorii au preferat să se certe pentru scaunul din frunte, unii ca să pună mâna portocalie pe tot ce mişcă în ţara asta, alţii ca să ţină cu dinţii de ultima redută a puterii în care mai rezistă trandafirii lor.
Care democraţie, ce interes naţional, câtă grijă pentru popor? Mărunţişuri pierdute în marea bătălie pentru osul puterii, cu care unii vor să-i popească neapărat pe alţii, într-o nesimţire şi o detaşare totală faţă de priorităţile momentului, faţă de criză, de oameni, acei alegători cuminţi şi ignoranţi, care îi tot votează de două decenii.
Şi ne mai mirăm că în loc să se ridice nivelul demnităţii naţionale, noi, cei care ne lăudăm că de la Râm ne tragem, suntem priviţi mai curând ca reprezentanţi ai şatrelor care îşi reglează disputele la uşa cortului.
O ţinem langa de 20 de ani cu aroganţa şi pumnul în masă, cu coţcăriile şi dansul din buric, cu promisiunile de europenizare şi privata din fundul curţii, aşa că nu e de mirare că izmenele ne sunt tot găurite.
Avem însă o satisfacţie: senatorii cu patalama, cărora nu le mai ajungi cu prăjina la nas, se îmbracă în haine de firmă. Ca să ne reprezinte.
