Stai poate sâmbătă cu PETu-n faţă la malul Dunării şi te gândeşti cât de simplu era odinioară pentru locuitorii Galaţilor, mult mai puţini, să bea apă. Direct din Dunăre!
Luai o căldare cu apă mai nepoluată ca acum şi puneai în ea, pentru dezinfectare, piatră de var sau mangal… Mai târziu, au apărut întreprinzătorii: sacagii cărau apa cu sacalele, ciubere pe roţi, şi o vărsau în căzi mari la crucea drumurilor.
Plăteai o taxă la primărie şi te serveai – cărai apa în casă, o căldare, două căldări…
Dar de când apa a devenit po(r)tabilă, curge la robinet rece, başca şi caldă, de nu ne lasă inima să încălzim la aragaz, atunci când se opreşte furnizarea dumneaei pentru reparaţii, devenim deznădăjduiţi dacă dispare cât de puţin confortul cu care ne-am obişnuit.
De obişnuit nu ne-am obişnuit însă noi cu preţurile. Preţuri care includ şi tot felul de pierderi de apă în pământ şi prin subsoluri de bloc. Că a căzut el comunismul, are fiecare apartament proprietate personală (garantată de Constituţie!) da’ pierderile tot la comun sunt!
Mai mult, de suferit suferim cu toţii, tot la comun! Ai rupt de la gură, pensionar fiind, şi ţi-ai plătit întreţinerea la zi, poate şi, preventiv, puţin mai înainte? Oricum se întrerupe apa caldă la tot blocul, pentru că alţii, şomeri sau risipitori, nu şi-au plătit de ani buni factura!
Pe vremea sacalelor, apa putea veni zilnic, astăzi ajung cisternele de la Apă-Canal la două-trei zile la cele câteva asociaţii atât de rău-platnice, încât li s-a întrerupt apa potabilă!
Şi asta e, dacă o luăm din punctul de vedere al unui furnizor de servicii, curată pomană, căci oamenii nu plătesc pentru apa cărată cu PET-uri şi bidoane până la cine ştie ce etaj.
Obişnuiţi cu protecţia socială de tip comunist, cu salarii prea mici, dar la preţuri ridicol de mici pentru servicii, ne revoltăm atunci când vedem că nu putem plăti, dintr-un salariu obişnuit o amărâtă de factură.
E ceva greşit pe undeva? Păi, sigur: tot ca în comunism, alimentarea cu apă şi, în mare, cea cu agent termic, este centralizată. Şi nu există concurenţă, ca la televiziunea prin cablu, să te duci la un furnizor mai ieftin.
Te debranşezi de la căldură şi apă caldă? Dai peste cap cel sistem centralizat, care are şi el nişte parametri ca să nu iasă prea mult în pagubă…
Nu suntem noi ca americanii, să ne vindem casele şi să plecăm în alte sate, în alte state, unde viaţa-i mai ieftină, garsoniera mai mică, ţuţuroiul apei mai… diluat şi putem supravieţui bine.
Aşa cum vitejeşte a stat în calea turcilor, ruşilor, nemţilor şi civilizaţiei, românul este şi astăzi bine legat de acareturile lui. Ar sta şi fără curent sau apă în casa lui, numai să nu plece în altă parte, la cameră cu chirpici, fântână în curte şi umblătoare în dosul casei.
Cum nu putem însă renunţa la servicii fără să ne umple păduchii, cum reclamăm că nu întotdeauna serviciile sunt de calitate, cum nu avem toţi cu ce le plăti total sau în parte măcar la o plată diferenţiată să fie şi serviciile diferenţiate.
Astfel, pentru cei cu mai multe luni întârziere la factură, apa furnizată să fie atât de rece încât să le crape dinţii şi să rămână astfel însemnaţi ca răuţi-platnici.
Altora mai răi, cu un an şi mai bine de apă furnizată moca, li s-ar putea trimite apa nefiltrată, cu urechelniţe-de-ţeavă, viermişori Tubifex, râme şi protozoare.
La cei foarte vechi în datorii s-ar putea adăuga mâl sau… mi-e ruşine să spun. Să primească după plată…
Sigur, pentru noroiul care mai curge uneori pe ţeavă, pentru frecventele defecţiuni, pentru gustul infect de clor scăpat alteori, şi furnizorul ar putea fi obligat să bea la serviciu, de la dozator, mâl şi alte alea. Însă bunii platnici să se bucure de ce au plătit.
Că ei nu au nicio vină.
