Dispeceratul, boierul taximetriei

Evaluaţi acest articol
(31 voturi)

N-am fost niciodată de părere că taximetria este o meserie ușoară. Să aștepți ore în șir la bordură sau în stațiile de taxiuri, între două comenzi, să nu știi cine ți se va urca în mașină în minutul următor, sau dacă vei mai avea vreun client în ziua respectivă, să fie noapte și să accepți o comandă în vreo zonă în care până și ziua intri cu o oarecare strângere de inimă, să știi că au fost colegi care, în anii trecuți, în loc să ajungă acasă la familiile lor, au sfârșit într-o fântână pe câmp ori s-au pomenit la spital... Să știi că de fapt nu știi nimic despre clientul tău, ce fel de om este și ce poate să facă într-o singură clipă. În general, noi, clienții, suntem... clienți și atât, adică deschidem portiera, urcăm, salutăm civilizat, spunem adresa, ajungem acolo, plătim, coborâm și la revedere. Însă nu toți suntem așa, motiv pentru care au fost și scandaluri, și bătăi, și loviri, și coduri 00 prin care unii taximetriști și-au chemat colegii în ajutor și lucrurile au degenerat. Și probabil că acest gen de probleme sunt întâlnite de taximetriști în toate orașele, nu o fi Galațiul mai cu moţ.

Ceea ce scoate însă Galațiul în evidență față de alte orașe din țară sunt taxele plătite. Mi s-au relatat în aceste zile și alte aspecte ale problemei, care îi afectează pe toți taximetriștii, nu doar pe cei de la o firmă anume. ”Nicăieri în țară nu sunt taxele pe care le plătim în Galați. Parcă-i Las Vegas! Nici Constanța, cât e ea, nu are asemenea taxe. Licența – peste 800 de lei, colaborarea  – 350, ITP la 6 luni, metrologie, agreare. Colaborarea (taxa de dispecerat – n.red) este nejustificată. Unii muncesc cu bunurile lor, iar alții, acoperiți de o lege neegală, profită”, mi-a spus unul dintre taximetriștii gălățeni. În urmă cu trei ani și ceva, scriam în ”Viața liberă” că taxa pentru viza anuală plătită la Galați era probabil cea mai mare din țară, mai mare chiar și de 60 de ori față de alte orașe din țară. Se pare că, de atunci, lucrurile nu s-au schimbat prea mult.

Există firme de taximetrie în Galați care nu au nicio mașină proprie, absolut niciuna. Au doar un dispecerat, la care legea te obligă, ca taximetrist, să aparții, și un număr de telefon. În rest, toate mașinile sunt ale colaboratorilor. Să încasezi între 200 și 350 de lei lunar ca taxă de dispecerat, de la fiecare din cele una, două, trei sute de mașini cu care ”colaborezi”, asta nu înseamnă decât un singur lucru: că, în taximetrie, cel mai bine e să fii dispecerat!

Citit 2986 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Mai 2020 19:39

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.