Epidemia de coronavirus a monopolizat discursul public al ultimelor trei luni. Zilnic, am așteptat cu emoții noile raportări, sperând la o îmbunătățire a situației și la o eventuală revenire la normalul de dinaintea pandemiei. Totuși, în mod paradoxal, deși coronavirusul a devenit noua noastră obsesie, se vorbește încă extrem de puțin despre victimele indirecte ale situației astfel create.
Bolnavii cronici din toată țara, mulți dintre ei cu afecțiuni grave, sunt victimele "neoficiale" ale actualei pandemii. Cu aproape tot sistemul medical axat pe combaterea noului coronavirus, pacienții cu boli cronice au fost obligați să se descurce cum pot sau să aștepte o improbabilă revenire la normal. Problema despre care autoritățile nu vorbesc însă constă în faptul că bolile acestor pacienți nu așteaptă, ci evoluează, de multe ori ducând la decesul persoanei.
Încă de la începutul declarării stării de urgență, Ministerul Sănătății a luat decizia de a amâna internările și intervențiile chirurgicale care nu reprezentau urgențe medicale. Măsura, care ulterior a fost ușor nuanțată, a însemnat o piedică importantă în calea accesului pacienților cu boli grave la tratamentul garantat și chiar consfințit prin Constituție.
Trebuie spus că nici înainte de pandemie pacienții cronici din România nu erau niște privilegiați. Autoritățile statului reușeau cu greu și uneori cu întârzieri impardonabile să le asigure unele dintre tratamentele din programele naționale de sănătate. Accesul teoretic gratuit la servicii medicale trebuia plătit de cele mai multe ori scump chiar de asigurați, deoarece era neverosimil să aștepți câteva luni pentru o investigație decontată, când tocmai acele luni puteau face diferența dintre o afecțiune ținută sub control și una potențial fatală.
Problema este că nimeni nu știe astăzi cu exactitate (și probabil că acest aspect va rămâne definitiv o necunoscută) care este numărul real al victimelor colaterale ale acestei epidemii. Câți bolnavi nu au putut fi operați, spitalizați pentru tratament și câți nu au găsit în farmacii medicamentele de care depinde viața lor.
Teoretic, în tot acest timp, medicii din diferite specialități au fost cei care au stabilit ce măsuri trebuie luate în cazul fiecărui bolnav cronic în parte. Autoritățile aruncă astfel întreaga responsabilitate tot pe umerii medicilor, încercând să-și ascundă incompetența și lipsa de implicare.
