Nu știu în alte țări cum este, dar la noi, pandemia de Covid s-a transformat într-un adevărat bombardament al cifrelor. Zi de zi, la orice oră, pe orice post de știri, pe site-uri și pe rețelele de socializare, ni se aruncă în față cifre, cifre și iar cifre. Cifre cu numărul de infectați, cu numărul celor care au murit, procente pe județe, pe orașe, pe cartiere, pe sectoare. Dacă înainte ne-am amuzat cu formula de calcul pentru aria cercului, acum matematica din cadrul știrilor a ajuns la un cu totul alt nivel. Totul se discută în procente, chiar și când e vorba de teatre sau de săli de spectacole. Dacă suntem sub 1,5 la mie, spectatorii au voie să intre în săli doar la 50 la sută din capacitate. Dacă suntem între 1,5 și 3 la mie, procentul spectatorilor se reduce la 30 la sută din capacitatea sălii. La fel și restaurante și cafenele. Ajungi să te intereseze mai mult distanțarea fizică față de ceilalți spectatori, decât ceea ce se întâmplă cu adevărat pe scenă sau lângă tine. În știrile economice, bombardamentul cifrelor este mai de înțeles. Dar chiar și așa, citim și auzim aproape numai despre contracții de X la sută din PIB, despre procente ale angajaților care și-au pierdut locurile de muncă, despre Y la sută firme care s-au închis. Părerile sunt împărțite și în această privință. Unii așteaptă comunicatele de la ora 13,00 ale CNSU ca să spună, a câta oară, că situația este din ce în ce mai gravă, alții, din contră, că dracul nu e chiar atât de negru.
Mă număr printre cei care urăsc să mai vadă sau să mai audă cifre despre coronavirus. Accept existența virusului și hazardul contaminării, în sensul că nu ai de unde să știi când, dacă și de la cine îl vei lua și tu. Sunt conștient că suntem într-o pandemie care ne-a îngenuncheat pe toți, cetățeni, state și economii, dar vreau să văd și să citesc și altceva, să aud și despre alte lucruri. Însă nu totdeauna îmi reușește. Am încercat, zilele trecute, cu fotbalul. Însă naționala și-a dat cu stângu-n dreptul într-un mod incredibil, și nu numai o dată, ci de trei ori la rând. Selecționerul Rădoi a început și el să arunce cu cifrele și cu sistemele de joc, jonglând cu 4-4-2, 1-5-3-1, 4-3-3 și câte or mai fi. Iar presa sportivă a început cu alte statistici și cifre, cu (ne)realizările lui Ianis și cu numărul anilor care a trecut de când n-am mai pierdut trei meciuri oficiale la rând.
Mi-e dor de zilele ”normale”, când băteam Austria cu 4-0 și n-aveam emoții cu Feroe sau Luxemburg. Mi-e dor de zilele în care știrile nu aveau doar cifre, ci și... cuvinte. Dar nu știu când zilele alea se vor mai întoarce. Sau dacă vor mai veni vreodată.
