Fără îndoială șocante și revoltătoare, imaginile surprinse, zilele trecute, în secția COVID-19 a Spitalului Județean din Reșița sunt grăitoare și chiar reprezentative pentru starea actuală a sistemul medical de stat din România.
Din pozele apărute în spațiul public pot fi observate paturi cu saltele murdare, pacienți dezbrăcați care se târăsc pe holurile reci, un mort învelit în sac și ținut încă într-un salon insalubru, toalete infecte și porumbei care se plimbă în voie prin saloane.
Un spațiu ajuns într-o asemenea degradare nu poate fi considerat un loc în care să mergi pentru a te însănătoși. Din contră, totul trimite cu gândul la un lagăr de exterminare. Primul lucru la care m-am gândit atunci când am văzut imaginile de la Reșița au fost alte imagini, apărute în urmă cu trei decenii și care arătau întregii lumi modul în care regimul ceaușist își extermina copiii cu deficiențe din orfelinate.
Ce structură morală trebuie să ai, ca individ, pentru a accepta să lucrezi în astfel de locuri ale morții și să nu spui nimic? Condițiile inumane în care sunt ținuți pacienții la Reșița sunt cauzate nu doar de lipsa banilor pentru investiții, ci și de lipsa umanității personalului medical. O spune chiar președintele CJ Caraș-Severin, în subordinea căruia se află și spitalul în cauză: "O mare parte din medici fac prezența, după care pleacă acasă sau pleacă să își trateze bolnavii în cabinetele private".
Motivele pentru care am decăzut atât de mult, de la societate și până la nivel de individ, sunt prea multe și prea complexe pentru a le enumera aici. Ne vom limita să amintim doar faptul că, în 2018, statul român a alocat pentru sănătate doar 580 de euro pe cap de locuitor, adică cea mai mică sumă înregistrată la acest capitol în rândul statelor membre ale UE. De cele mai multe ori, cei 580 de euro sunt fie cheltuiți ineficient, fie deturnați de corupția extrem de mare din sistem.
În consecință, imaginile teribile surprinse în cel mai mare spital din Reșița nu sunt o excepție, ci o regulă (reprezentată în diferite grade) în sistemul sanitar din România. Această stare de fapt nu înseamnă doar stagnare, ci cauzează și o cantitate uriașă de suferință pentru pacienți și rudele acestora, deopotrivă.
