Fără 22 Decembrie, am fi tăcut, ne-am fi temut, ne-ar fi lipsit de pe masă și din bibliotecă ceea ce decideau stăpânii, am fi fost ascultați, urmăriți, s-ar fi furat la alt nivel, am fi pupat mâna care ne hrănea cu pește oceanic, s-ar fi continuat proiecte mari, s-ar fi distrus biserici și conace, n-am fi avut analfabeți și păduchi, dar am fi fost ideologizați, iar nomenklaturiștii-plevușcă nu ar fi ajuns la putere, ca după 1990.
"Lovitura de stat", sau "loviluția", ori puciul din 1989 era situat, culmea, la exact două veacuri de la o altă revoluție. Adică, de la macabrul război civil de la 1789. Rămas, culmea, ca... simbol al sublimei Libertăți pentru istoria modernă, cu toate crimele în masă, Teroarea iacobină, dictatura lui Robespierre, cu toată moartea sub gloanțele gloatei înarmate, cu ”Tribunalul poporului”, ghilotinările cu repetiție spre distracția multor primitivi ajunși la putere.
Dictatorul nord-corean Kim Ir-sen, inspiratorul lui Ceaușescu, căruia un ziarist francez i-a cerut opinia despre ”Revoluția de la 1789” a declarat candid că evenimentul era... prea recent pentru a risca un răspuns! Și era o isterie istorică, cu destule ascunzișuri, petrecută la peste un veac și jumătate distanță de întrebarea jurnalistului, nu doar la nenoricitele noastre trei decenii dedicate nesfârșitei Tranziții!
"Revoluța română" ne-a adus o formidabilă, însă scurtă popularitate în lume, un simbol abandonat apoi - Gaura (ea a coborât din steag prin bugetele delapidate!) și, desigur, o libertate aproape normală: de mișcare în lume, unde putem munci, învăța, candida, cumpăra casă, lua premii, și de expresie, în măsura în care ne-o asumăm, căci sunt destui angajați prin administrații care se tem să își declare opiniile, nu ies din cuvântul șefilor, însă ies, supuși, la mitinguri comandate. Cu oameni cu certificat de revoluționar care nu mai vin la comemorări de când li s-au tăiat drepturile mituite de foști activiști, cu bieți urmași, uitați, ai celor care au murit crezând că luptă cu teroriștii, cu alei botezate după numele tinerelor victime, cărora vecinii le-au demontat plăcuțele cu numele. Cu un fel de ”Cântarea României” o dată pe an, la 22 Decembrie.
O stauie-gigant a Libertății au americanii, răsplătiți de Franța.
O copie mică e pe Sena, la Paris. Cu alt design, avem și noi una, la Ploiești! Demitizată de Caragiale, ce se ferea probabil de remușcări, ca revoluționar, debarcat autoritar, de mama sa, din echipă, revoluția republicană a ajuns derizorie. Cea din ´89 e scoasă din ladă doar o dată pe an.
