Incultură și conspirații

Evaluaţi acest articol
(25 voturi)

România, țara în care se citește cel mai puțin din Europa, nu duce lipsă de oameni cu păreri ferme, atunci când vine vorba de teme cu greutate. Un sondaj recent al INSCOOP, realizat în parteneriat cu Centrul de Cercetare în Comunicare și Inovare Socială, arată că unul din trei români este de părere că boala COVID-19 a fost răspândită intenționat pentru a pregăti implantarea populației cu cipuri, prin vaccinare.

Mai mult, doi din trei români spun că virusul SARS-CoV-2 a fost creat artificial, în laborator. Culmea, cei care "știu" că totul este o conspirație sunt persoane cu educație elementară și slab calificate profesional. Din contră, persoanele cu studii superioare sunt de părere într-o proporție mai mare decât media că virusul a apărut natural. De asemenea, locuitorii din vestul țării cred în mai mare măsură decât cei din restul regiunilor că virusul nu a fost creat în laborator.

Cireașa de pe tort constă însă în faptul că unul din zece români este de părere că simptomele de COVID-19 sunt legate de radiațiile rețelelor de telefonie mobilă de tip 5G. Cu alte cuvinte, dacă i-am aduna la un loc pe toți adepții teoriilor conspirației în ceea ce privește tehnologia 5G, ar rezulta un oraș cu o populație apropiată de cea a Bucureștiului.

Concluziile la care ajunge sondajul nu sunt chiar atât de șocante, dacă ne gândim la discuțiile pe care le putem vedea la tot pasul pe rețelele de socializare.

Avem de-a face aici cu un efect Dunning-Kruger la scară largă. În psihologie, acest efect se referă la o eroare de apreciere în care persoane incompetente cred despre nivelul lor de competență că ar fi mult mai mare decât este el în realitate. Tocmai pentru că nu posedă cunoștințe într-un domeniu, incompetenții sunt convinși că, de fapt, ei ştiu mai bine decât alții. Astfel, nătărăii nu doar că se cred mai buni decât sunt, dar tind să aibă o părere mai proastă despre nivelul de competență al celor cu adevărat pregătiți.

Pentru a ne reîntoarce la cărți, vedem cât de bine se aplică societății în care trăim cuvintele filosofului Bertrand Russel: "Unul dintre cele mai triste aspecte ale vremurilor noastre este că cei care au certitudini sunt proști, iar cei cu imaginație și competență sunt plini de dubii și indecizie".

Citit 1174 ori Ultima modificare Miercuri, 10 Februarie 2021 17:08

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.