Lor, femeilor, căci zilele acestea despre ele este vorba. Acelor ființe care niciodată nu ies la pensie din misiunea pe care o au, natural sau asumat, în această lume. Sunt prietene, soții, mame profesioniste. Cu atât mai mult, sunt printre ele acele femei care în aceste vremuri sunt în linia întâi, iar lor li s-ar cuveni înzecit toate florile și recunoștința noastră, a celor care, într-un fel sau altul, la un moment dat, ne-am pus viețile în mâinile lor.
Sunt femei ca oricare altele, dar în același timp, sunt diferite. Au misiunea de a salva, de a lupta în situații la limita dintre viață și moarte. Menirea lor, asumată, este de a face bine, de a ajuta, mai mult decât orice femeie din această lume este atribuită, în mod natural. Femeia-salvator este doi în unu: femeie și salvator, două entități care se împletesc și totodată se separă într-o singură persoană tocmai pentru a face ca acel tot să funcționeze. Pentru că atunci când femeia lasă locul salvatorului, noi, ceilalți, să putem beneficia de tot ce este mai bun în ea. Femeia- salvator este un om cu calități și defecte, cu bucurii și tristeți, cu probleme și responsabilități. Dar atunci când salvatorul din ea trebuie activat, toate acestea dispar. Pentru zeci de femei, asistente și medici, aflate în prima linie într-o luptă cum omenirea nu a mai pomenit în ultimul secol, provocarea de a fi femeia multifuncțională a mileniului trei depășește limitele acceptate și suportate de mulți. Femeia-salvator nu trăiește doar pentru sine sau pentru cei apropiați, ci pentru comunitate. Bucuria de a salva o viață, știind că atunci a salvat practic o lume, se împletește, uneori, cu frustrarea că nu orice luptă poate fi câștigată. În pandemie, femeia-salvator poate s-a îmbolnăvit. Poate i-a văzut pe ai ei în suferință și a trebuit să renunțe la a-i veghea pentru că avea altă misiune, mai mare, de dus la îndeplinire. Femeia-salvator și-a pierdut poate ființe dragi, dar a trebuit să își înghită amarul ca să meargă mai departe, în alte lupte. Femeia-salvator nu își permite să se oprească și să plângă, iar dacă o face, o face scurt. Pentru că lumea nu are nevoie de lacrimi, ci de ea, iar la următorul apel știe că răspunsul ei poate curma o suferință și salva o viață. O viață a unui om căruia nu îi pasă dacă persoana care îl ajută este femeie sau bărbat, dar care așteaptă același ajutor profesionist, competent și hotărât. Și uman, și blând, și numai de la o femeie salvator va vedea poate acea dulce undă de speranță, atât de necesară în alinarea suferinței. De aceea, lor, femeilor-salvator, ar trebui, cu atât mai mult în aceste vremuri, să le dedicăm aceste zile. O floare, un gând și un mare mulțumesc!
