Să supraviețuim bine!

Evaluaţi acest articol
(27 voturi)

La Spitalul Judeţean din Bacău, niște protestatari au intrat în pavilionul bolnavilor de COVID-19, țipând, nedrept, tocmai către cadrele medicale deja epuizate de eforturi neomenești, de gărzi prelungite și presiunea lipsei de dotări, strigându-le nimic altceva decât „asasinii” şi „hoţii”! Şi la Galaţi s-a protestat în faţa Spitalului Judeţean, poate nu cel mai nimerit loc pentru aşa ceva... E adevărat, de prea mulți ani, au fost directori de spitale sau de DSP și medici care, de teama pierderii scaunului, nu au tras semnale de alarmă asupra gravelor carențe, criminale chiar, ale sistemului. Dar cei care au riscat, tot nu au fost ascultați! În ce lume trăim? Cândva, oamenii protestau în stradă pentru păstrarea lui Arafat, astăzi, îl acuză. Măsurile provizorii… sunt veșnice și schimbătoare de dragul aflării în treabă. Președintele se îmbracă evident popular, în ”fâș”, când ia apărarea miniștrilor incompetenți. În ce lume trăim? S-a ieșit în stradă. Și în alte țări, occidentale, se întâmplă. Păi, cum să nu deznădăjduiești, când nu știi cât va mai dura ”războiul”, când vezi că guvernanții tăi nepricepuți și nepăsători par să facă dinadins greșeală după greșeală?! Când te internează pentru un fleac și ajungi la morgă?! Când ți-ai pierdut slujba sau câștigi tot mai puțin, în timp ce tot felul de profitori de pe la noi și din lume se tot îmbogățesc! Când importăm, iar ai noștri falimentează?! Când treci zilnic pe lângă firme purtând lacăte? Sau când aștepți vaccinul salvator și poți primi în schimb unul interzis, pe bună dreptate ori nu, prin Franța ori pe aiurea? Când de acum un an cercetătorii de la ”Balș” spuneau că un vaccin se realizează în vreo cinci ani de cercetare și de teste pe animale, abia la sfârșit pe om? Când, deși se cunoștea situația încă de dinainte de pandemie, nici acum nu avem destule cadre medicale, destule paturi la ATI-uri, când se cumpără ventilatoare, apoi se susține că ventilația ar face de fapt mai rău. Când învățământul se prăbușește și mai mult? Când tocmai copiii și vârstnicii nu au voie să alerge și să respire în parc, pe sub beneficii copaci, în schimb se tot micșorează programul magazinelor, ”spre binele nostru”, asta aducând însă doar periculoasă buluceală. Înghesuială la supermarketuri, că doar în magazinele mici, muribunde an de an, intră doar una sau două persoane, înghesuială cum se întâmplă la Fisc sau în autobuze, uneori pline aproape ca înainte de ´89. O măsură sigură rămâne măcar decelarea celei mai plauzibile informații, din bombardamentul încrucișat de știri și fake news. Nu știm cât va dura pandemia asta, dar trebuie să pândim adevărul, ca să supraviețuim bine!

Citit 1434 ori Ultima modificare Vineri, 02 Aprilie 2021 02:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.