Nu cumva ne-am relaxat prea devreme?

Evaluaţi acest articol
(34 voturi)

De pe 15 mai, toată România a intrat în "relaxare", autorităţile luând decizia să nu se mai poarte mască în exterior, cu excepţia zonelor foarte aglomerate, gen pieţe şi staţii de transport. Măsura în sine pare una luată din motive mai mult populiste decât medicale, în condiţiile în care numărul de decese asociate COVID-19 continuă să se menţină în jurul a 100 pe zi. E drept că numărul de noi îmbolnăviri a scăzut serios, s-au redus şi cazurile grave, astfel că spitalele şi secţiile de Terapie Intensivă s-au mai eliberat şi se pot ocupa şi de alte patologii.

Pe de altă parte, suntem printre primele ţări din Uniunea Europeană care au relaxat măsurile de prevenţie, deşi nu ne aflăm deloc în fruntea topului la vaccinare. Iar aceste măsuri de relaxare de care beneficiază toată lumea este foarte posibil să le dea apă la moară celor care nu cred în boală şi în vaccin şi care îşi văd, astfel, "profeţiile" împlinite.

Dacă, de exemplu, s-ar fi decis ca doar cei vaccinaţi să poată renunţa la mască, ritmul de vaccinare ar fi crescut serios, pe când aşa se va reduce simţitor şi nu vom putea ajunge la imunitatea de masă necesară. Făcând o paralelă, ceea ce s-a decis pe 15 mai seamănă cu o lucrare de control la care toţi elevii iau nota 10, indiferent de cât au scris, iar rezultatul final va fi că la următoarea lucrare nu va mai învăţa nimeni nimic, dacă tot nu se ţine cont de cunoştinţe.

Acest 15 mai ar putea fi şi un mic meci politic, preşedintele Iohannis dorind să arate cine-i şeful, după ce premierul Cîţu ne-a tot spus că s-ar putea renunţa la mască doar de la 1 iunie şi doar condiţionat de ritmul de vaccinare.

Punând cifrele pe masă, cu doar 20% din populaţie vaccinată cu cel puţin o doză, România se situează la coada Uniunii Europene, unde majoritatea ţărilor au trecut de 30% (Ungaria este, surprinzător, în fruntea listei, cu 47%). Doar Bulgaria se află sub noi, dar asta este deja "tradiţie". Şi nici la vaccinarea categoriilor vulnerabile nu stăm deloc bine, situaţie ce poate avea ca efect mai puţine îmbolnăviri, dar mult mai grave.

La nivelul judeţului, Galaţiul stă, ca de obicei, mai prost decât media naţională, având vaccinată numai 18% din populaţia eligibilă, de circa 420.000 de persoane. Municipiul Galaţi se poziţionează ceva mai bine, cu două treimi din totalul judeţean al vaccinărilor, ceea ce înseamnă în jur de 25% din populaţie. 

Dar până la 60-70% e cale foarte lungă şi în contextul relaxărilor premature, la care se va adăuga scăderea naturală a incidenţei în timpul verii, mi-e teamă că toamna ne va prinde cu pantalonii în vine şi o vom lua de la capăt. Mai ales că supermortala "variantă indiană" a ajuns deja şi în România...

Citit 2970 ori Ultima modificare Luni, 17 Mai 2021 01:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.