Unde-s mulţi, fondurile cresc

Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Mai puțin observat, transferul de management al Spitalului Municipal "Anton Cincu" din Tecuci către Consiliul Județean arată o tendință cât se poate de evidentă în administraţia publică. Pentru realizarea proiectelor mari este nevoie de forțe întărite și, în definitiv, de alte posibilități financiare, inclusiv în materie de atragere a fondurilor europene. Analizând ”ochiometric” starea unității sanitare din nordul județului, se preconizează nevoia unor investiții de circa 30-35 de milioane euro, în condițiile în care spitalul arată ca în anii '60, poate mai puțin zona de primiri urgențe. O variantă de creare a unor magneţi pentru asemenea fonduri ar putea fi, poate, şi unirea unor localităţi cu municipiile lângă care se situează.

În acest context, și după eșecul asumat al regionalizării din timpul mandatului său de premier, Emil Boc, acum primar al Clujului, încearcă unificarea unităților administrativ-teritoriale. Asociația Municipiilor din România (AMR) pe care o conduce a schițat un proiect de lege vizând „unificarea voluntară” a municipiilor cu localitățile limitrofe. Primul pas este modificarea Codului Administrativ, astfel încât să fie prevăzută „unificarea administrativă voluntară”. Sunt propuse două variante, ambele pornind de la un referendum local. Una prevede ca localitățile care s-au unit cu municipiul să devină sectoare ale acestuia, iar cealaltă crearea unor subdiviziuni administrativ-teritoriale cu posibilitatea ca orașele/comunele care s-au unit cu municipiul să devină sectoare ale acestuia cu atribuții prevăzute în legea de reorganizare.

Reprezentanții AMR, prin vocea primarului clujean, explică că, pe de o parte, municipiile au nevoie de un spațiu mai larg de dezvoltare având capacitatea financiară, tehnică și de resurse umane pentru a asigura serviciile publice necesare unei locuiri la nivel european în întreaga zonă de influență. Oricum, pornind de aici, în ultimii 10-15 ani, în jurul municipiilor, îndeosebi a reședințelor de județ, s-au înființat zone metropolitane având ca scop dezvoltarea infrastructurilor și a obiectivelor de dezvoltare de interes comun.

Un astfel de proiect a fost vehiculat și la Galați în campania electorală din toamna anului trecut, numai că a murit ”din fașă”. Credem că el ar putea fi reanalizat. Nu de alta, dar, poate așa, gălățenii mutați în Smârdan, Șendreni, sau Vânători ar ajunge să aibă condiții civilizate în materie de utilități (apă curentă, gaze), sau infrastructură rutieră. Și nu doar ei, iar lista rămâne deschisă.

Citit 2844 ori Ultima modificare Duminică, 18 Iulie 2021 22:46

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.