Măsurile de limitare a vitezei pe strada Portului au început să fie puse în aplicare zilele acestea, la jumătate de an după ce municipalitatea, în calitate de administrator al drumului, a decis implementarea unor soluții care să pună capăt "liniuțelor" făcute de șoferii amatori de viteză.
După ce la finele săptămânii trecute au fost scoase de pe stâlpi vechile indicatoare care stipulau viteza maximă admisă de 60 km/h, urmând probabil a le face loc celor care vor stabili o viteză cu 10 kilometri mai mică, s-a trecut la partea a doua a măsurilor: supraînălțarea uneia dintre puținele treceri de pietoni aflate pe segmentul cuprins între Palatul Navigației și Liceul de Marină. Este vorba despre marcajul aflat în apropierea intersecției cu strada Navelor, care va fi ridicat asemenea celorlalte marcaje de pe Faleza Superioară, astfel încât să forțeze limitarea vitezei și asigurarea traversării în condiții de siguranță sporită.
O lucrare similară va fi făcută, în perioada următoare, și la trecerea de pietoni din dreptul Liceului de Marină.