Am scris recent despre "zugzwang" - poziţie de şah în care cel aflat la mutare pierde obligatoriu, iar protagonist era Dacian Cioloş, care nu a reuşit să obţină votul Parlamentului pentru a deveni premier. Şi dacă tot am jucat şah în copilărie şi mai am ceva noţiuni, am să vă povestesc astăzi despre gambit. În sportul minţii, gambitul este o mutare strategică făcută la început de partidă, care constă în sacrificarea unei piese de valoare mică în schimbul unui avantaj poziţional, care îţi oferă posibilitatea ca ulterior să controlezi şi să câştigi partida.
Cam aşa par să stea lucrurile în privinţa alianţei dintre PNL/UDMR şi PSD, care se prefigurează ca viitoare coaliţie de guvernare în România. Cele două partide s-au tot porcăit în ultimii ani pe toate canalele de comunicare şi, mai mult, reprezintă curente politice total opuse din punct de vedere ideologic. Ori, realizarea unei astfel de alianţe contra naturii, şi încă pe termen lung, nu poate decât să ascundă cel mai probabil un avantaj ce ar putea fi valorificat ceva mai încolo.
Ca să înţelegem mai bine situaţia, nu trebuie decât să ne uităm pe rezultatele alegerilor locale de anul trecut. Roşii (PSD) au 1.362 de primari, galbenii (PNL) au 1.232, iar verzii (UDMR) au 199, ceea ce reprezintă nu mai puţin de 88% din totalul edililor din ţară. La pasul următor, trebuie spus că în România vor intra în acest exerciţiu financiar european (2021-2027) circa 80 miliarde de euro din partea Uniunii Europene, la care se adaugă 10 miliarde de euro din bugetul naţional, prin programul de investiţii "Anghel Saligny" (PNDL3). Fără discuţie, o asemenea sumă aflată la dispoziţie poate justifica orice fel de "încuscrire" politică, inclusiv una ce pare ilogică la prima vedere.
În cele din urmă, aceşti bani vor ajunge în mare parte (mai puţin nişte sume ce se vor "sifona", aşa cum se întâmplă de 30 de ani în România) să dezvolte comunităţile locale la conducerea cărora se află în majoritate primari din cele trei partide. Astfel, s-ar putea ca acest "gambit bolivian" (Bolivia e doar prima ţară cu steag roşu-galben-verde care mi-a venit în minte, nu are altă legătură) să fie câştigător pentru cele trei formaţiuni politice. Iar imaginea foarte proastă din momentul de faţă a acestei posibile alianţe ar putea să fie sacrificiul asumat pentru avantajul de a obţine peste câţiva ani voturile celor ce vor vedea cum li se dezvoltă localităţile, pentru că oamenii simpli sunt mult mai interesaţi de asfaltul prost de pe uliţă decât de discursurile elegante de la televizor.
