Se întredeschid porţile Relaxării, să luăm cât "se dă"!

Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Parcă la pachet cu măsurile de relaxare îngăduite acum de un Moş Crăciun de coaliţie pestriţă, citim, chiar înainte de ştirile care ar trebui să sfârâie, nu ca să ştim cum să stăm, cu cine să stăm şi unde să stăm de Sărbătorile bine relaxate, nu despre Covid, ci despre... (noul) divorţ al lui Ştefan Bănică Jr. Oricum, simpaticul artist trece prin divorţuri ca noi prin vaccinuri, unul după altul! E clar, Veta a stricat iar chiuveta!

Sigur, toate subiectele de presă pot fi importante, depinde de nevoile fiecărui receptor. Ameninţările bolii cotinuăm să le ignorăm, unii ferindu-se binişor de vaccin, după ureche, fără să se sinchisească de alţii, străini ori din familie... Bine că Sărbătorile oferă din nou "graţiere" şi "condamnaţilor la domiciliu", cu restaurante deschise longtime. Şi-aşa ne făceam că (ne) respectăm unii pe alţii, ne stropşeam la cei care îşi lăsau puţin mai jos masca, deşi era pustiu pe trotuarul lat, apoi ne înghesuiam ca niciodată, nervoşi, în autobuze! Cred însă că, din păcate, după ce aleşii neamului se vor distra fără restricţii în ţară, pleacă prin Dubai şi la revenire vor întoarce iar foaia şi vor strânge "şurubelul" cu noi!

În rest, ce să mai comentăm? Unii confraţi din presă au deplâns restricţiile până ieri, ca să atace acum relaxările. Ca în reclama aia savuroasă la nu-ştiu-ce: "Dacă n-o întrebi ce are, zice că de ce n-o întrebi. Dacă o-ntrebi, zice că de ce o-ntrebi".

Mă mulţumesc şi cu ploaia (uneori) de veşti bune, care nu ne bucură pe toţi, dacă sunt victoriile... altora. Uite, regizorul Radu Jude nu se mai opreşte, după premierea de la Cannes, e nominalizat acum la Oscar! Este o veste excelentă, chiar dacă ar rămâne doar la nivel de nominalizare.

M-a emoţionat despărţirea de carieră, cu bun-simţ, la 37 de ani (20 de ani de luptă continuă, istovitoare, cinstită, fără umflat în pene), a dragii noastre spadasine Ana Maria Popescu, cu lacrimi sincere în ochi, după ce a fost una dintre cele mai mari sportive ale ţării noastre. Poate că "numai" argintul la Dubai, după obişnuinţa cu aurul, a făcut-o să se retragă, precum pe actriţa Marlene Dietrich odinioară, în plină glorie.

Cu ochii pe fotbal şi pe tenis, poate ignorăm arta unui Pardaillan sau Lagardere, scrima, însă acum ne-au impresionat, cred, pe toţi, lacrimile ei de despărţire şi bună-cuviinţa vorbelor sale. Dar, cu ochii la masa noastră cu porc şi zaibăr, ce ne pasă de bolile şi premiile altora?

Citit 1519 ori Ultima modificare Vineri, 10 Decembrie 2021 23:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.