Pe vremea mea...

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Nu sunt suficient de în vârstă încât să pot spune „pe vremea mea...” şi să nu ridice majoritatea cunoscuţilor din sprâncene. Cu toate acestea, în ultima vreme, uitându-mă în jur, prin oraş, am din ce în ce mai multe motive să gândesc aşa.

Mizeria de peste tot, şi la propriu, şi la figurat, este atât de mare, atât de groasă, încât a ajuns deprimantă pentru orice om normal. Sau poate normalitatea mea nu mai este normală?! Să exemplific.

Femeile de serviciu care îngrijesc scările de bloc au datoria să măture şi aleea din faţă, şi un spaţiu de pe lângă imobil. Şi o fac, le văd la lucru în fiecare dimineaţă.

Doar că, evident, nici ele nu pot înlătura toate dovezile de nesimţire lăsate în seara precedentă de către petrecăreţi: PET-uri goale de bere, munţi de coji de seminţe, ambalaje de pufuleţi, alune, cornuri şi ce mai vreţi dumneavoastră zac pe lângă firavele spaţii verzi care au rezistat furiei parcărilor te miri pe unde şi îngrăditurilor improvizate, la adăpostul cărora se fac de toate, de la curăţatul cartofilor care însoţesc micii de duminică, până la sex, mai mult sau mai puţin legal.

Ei bine, trec pe lângă aceste dovezi ale civilizaţiei de consum şi nu pot să nu-mi amintesc faptul că, pe vremea mea, aceleaşi spaţii verzi erau verzi, copacii erau văruiţi (da, ştiu, nu e ecologic, dar e estetic şi, nu ştiu exact de ce, pomii fructiferi au mai puţini dăunători dacă le văruieşti trunchiul până la jumătate) şi nu arunca nimeni nimic pe jos.

Berea se bea la berărie, unde, într-adevăr, era program doar până la 22,00, dar tot reuşeau doritorii să se îmbete.

Seminţe se mâncau, dar cojile se puneau în buzunar şi apoi în găleata de gunoi, fiindcă, pe vremea mea, femeia de serviciu putea să te urecheze liniştită dacă îndrăzneai, copil fiind, să faci mizerie. Iar adulţii nu făceau scandal, fiindcă ştiau că respect i se datorează şi celei care mătură scara.

Şi, nu în ultimul rând, fiindcă o dată pe an puneau mână de la mână şi văruiau şi vopseau casa scării.

Şi te lua gaia dacă scriai prostii pe pereţi sau îi zgâriai cu cheia! Acum, copiii mai mici sau mai mari zgârie cu cheia maşinile noi din parcare. Şi nu păţesc nimic.

Ba, mai mult, deunăzi am auzit o mămică (nu părea să aibă mai mult de 20-23 de ani, iar puştiul ei avea vreo 5) lăudându-şi progenitura, după ce trăsese cu ghidonul trotinetei  o ditamai zgârietura pe portiera unui Volkswagen:

„Aşa, mamă, dă-i în p..a mea, le trebuie maşini scumpe!”. Mda. Pe vremea mea nu avea nimeni maşini scumpe, dar o încurcai rău dacă stricai Dacia lui nea Mişu de la 2! Şi nu te certa el, ci părinţii, cărora le crăpa obrazul de ruşine pentru ce făcuse copilul lor.

Din păcate, nu doar exemplele astea, care ţin de cei şapte ani de-acasă, demonstrează clar că am decăzut, ca societate, în loc să învăţăm frumos lecţiile democraţiei (şi se poate, să ştiţi, chiar se poate, cine a ieşit peste hotare ştie ce spun!).

Cu doar câteva zile în urmă, în autobuz, trei puşti de gimnaziu – mi-e greu să spun exact ce vârstă aveau – se grăbeau să ajungă la un examen, din câte am înţeles un test de limbă străină, la unul dintre liceele de top din centrul oraşului.

Erau frumuşei, îmbrăcaţi atent, cu haine de firmă, purtau bijuterii şi accesorii scumpe, dar nu exagerate. Ce mi-a atras atenţia a fost însă conversaţia lor: aveau emoţii din cauza testului, făceau pronosticuri privind subiectele.

„La oral mă descurc eu, spunea unul, dar la scris... La scris e greu...” „Lasă, mă, că copiem!, i-a răspuns altul, sigur pe el. Păi ce, la tezele unice cum crezi c-am luat 9? Ehee, două subiecte întregi am copiat!”.

Au coborât, un pic mai veseli, s-au întâlnit în staţie cu nişte colege, cărora le explicau, tare, cum vor copia ei cu toţii şi vor avea succes. Ei, pe vremea mea sigur nu era aşa.

Citit 1084 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.