Plouă sau a plouat peste casele gălăţenilor. S-a surpat şoseaua la Tirighina. În Valea Oraşului se circulă cu barca. Doctorii de la Spitalul CFR folosesc drumul cu vâsle ca să ajungă la serviciu, iar pacienţii, dacă nu ştiu să înoate, mai bine stau acasă.
Într-o casă din zona Pieţei Centrale o familie s-a pomenit, a doua oară în vara asta, cu apa în pat. La un incendiu recent, oamenii acuzau că li s-au asfaltat hidranţii din stradă.
După ploaie, alţi gălăţeni spun că au fost astupate scurgerile. Cum o dai, tot prost iese.
Prin mijloacele de transport în comun se vorbeşte despre construcţii anapoda care au secţionat maluri de lut şi au dat voie şuvoaielor să o ia la vale.
Tot oraşul nostru stă pe picioare de lut, adâncurile lui, scormonite zilnic, fiind neputincioase în faţa dorinţei de a ne ridica unde vrem betoanele.
După ce că oraşul arată prin multe locuri ca unul bombardat - faceţi colţul dinspre Primăverii (Eroilor) către Piaţă şi veţi da ochi în ochi cu găurile căscate ale unor ferestre sparte, cu tristeţea unor clădiri părăsite, sau mergeţi pe Domnească să admiraţi ce este la numărul 24 - acum mai şi musteşte de apă.
Dunărea se umflă nesimţit inundând Faleza, populată periculos cu clădiri în coasta unui mal nesigur, lucrările ISPA se închid şi se deschid sub picioarele noastre ca într-o cursă cu obstacole, prin cartiere garajele sufocă blocurile, clădirile sunt văcsuite după cum dă Dumnezeu şi vor muşchii locatarilor de la fiecare etaj.
Nu e frumos Galaţiul. A pierdut şi bruma de personalitate pe care o mai avea după apariţia construcţiilor aruncate de cine unde a vrut.
Pare neîngrijit chiar dacă, cel puţin în ultima vreme, au fost semne că se mai ocupă cineva de el. Dar haosul şi mânăriile vechi de două decenii sunt greu de îndreptat şi cer timp, nu glumă.
În vreme ce din toate părţile veneau ieri numai reclamaţii şi solicitări disperate de a vedea cum se luptă gălăţenii cu necazurile, fie că era vorba despre criza şi măsurile luate de guvern, fie că le intrase apa în case, eu îmi alcătuiam propria listă a ruşinii. Se poartă, ce vreţi!
Rememoram numele de politicieni, parlamentari, consilieri, primari, lideri de partide şi reprezentanţi ai oamenilor de afaceri care au tot ieşit în faţă ani la rând în Galaţi. Ce a lăsat fiecare oraşului? Unde e semnul concret al trecerii lor prin urbea acesta care moare încet dar sigur?
Oamenii dau nume locurilor şi păstrează în memoria colectivă ce au făcut reprezentanţii lor sau semeni care le-au traversat existenţa.
Şi primele nume care mi-au venit în minte au fost: Staţiile lui Maşniţă şi Neacşu, parcul lui Durbacă şi caii lui Băilă. Aş mai fi putut spune spitalul lui Nechita, gândindu-mă la spitalul de copii şi cum s-a transformat el în ultimii ani, dar n-o fac ca să nu fiu acuzată că îndrept atenţia către apartenenţe politice.
Cam puţin, nu credeţi? Restul ar intra pe lista ruşinii? Sau poate mă înşală pe mine memoria şi există „ctitorii” ale ultimilor ani pe care, fără să vreau, le trec cu vederea.
Sunt atâtea cabinete parlamentare cu termopane curate, atâtea vile cu etaj, atâtea birouri de stat, fiecare cu aerul său condiţionat, atâtea maşini care îţi taie respiraţia…
Însă mie îmi apare în faţa ochilor doar clădirea neterminată de lângă Prefectură, scheletul unui timp blamat, care se contorsionează printre mandate ca o reptilă unsuroasă. În mintea mea nu va fi înlocuit niciodată cu o clădire.
Va rămâne veşnic memorialul neputinţei gălăţene, dovada că oricât ai vrea să fardezi trecutul, el nu va arăta altfel. Nu cu cei cunoscuţi până acum, care promit de 20 de ani o schimbare mereu amânată.
* N.A. Ieri, cititorii de pe internet au postat un număr impresionant de glume bune şi le mulţumesc pentru asta. Una dintre ele mi-a atras atenţia.
Era vorba despre Dumnezeu care dă câte două „daruri” fiecărui popor, doar românilor trei. Să fie inteligenţi, cinstiţi şi PSD-işti. Pentru echilibru, n-au voie însă să aibă decât două deodată. Înlocuiţi PSD-ist cu om politic gălăţean, culoarea nu mai contează, şi vedeţi dumneavoastră ce iese.
