Nici măcar unul dintre toţi cei care speră că actualul sistem politic care ne conduce se va îneca într-o baie de mulţime nu ar ieşi în stradă să strige ce îl doare, nu ar semna pentru vreo grevă, nu ar fi de acord să îşi bage pielea la saramură pentru binele mulţimii.
Atâta vreme cât poate înjura în faţa televizorului, atâta timp cât se va considera suficient de isteţ încât să aibă propria strategie de salvare a ţărişoarei pe care o ţine doar pentru el sau o împărtăşeşte amicilor la bere, va continua să îşi vadă liniştit de ale lui – undeva ascuns, departe de ceea ce ar trebui să fie un vârtej care să trezească la realitate o gaşcă de politicieni incompetenţi, puşi pe inventat colace de salvare ciuruite.
Poate că nu este vina fiecăruia în parte. Poate că sindicatele ar fi avut acum ocazia să îşi demonstreze în vreun fel utilitatea şi scopul.
Însă cine se aştepta ca nişte lideri burtoşi, care n-au muncit în viaţa lor nici măcar o secundă şi care şi-au asumat acest rol precum o slujbă de pe urma căreia să obţină cât mai multă influenţă şi cât mai multe beneficii personale, ar ieşi în soare şi în colb să condamne clasa politică şi să nu plece de acolo până când nu văd că scopul ar fi atins? Nimeni!
E mult mai simplu să şezi într-un fotoliu şi să vorbeşti spurcăciuni despre acelaşi guvern pe care l-ai lăsat să îşi facă de cap până acum, sau să ameninţi că vei scoate zeci de mii de oameni în stradă, ca şi când aceşti oameni ar fi nişte babuini docili care abia aşteaptă un semn…
Fără modele de urmat, românii cu lefuri ciopârţite, puşi să îşi plătească ratele cu iluzii şi împinşi să sufere până la sufocare nu vor şti exact ce au de făcut pentru a lua o gură de aer şi nu vor putea găsi o metodă pentru a scăpa de chingile mizerabile cu care au fost înhămaţi de un sistem corupt şi behăitor.
Sunt voci care spun că mămăliga are să explodeze imediat ce trăncănelile absurde din televizor vor deveni realitate, imediat ce acei 25 la sută în minus se vor transforma în bani lipsă din portofelele românilor. Mă îndoiesc tare mult de asta.
Mi-este greu să cred că în al doisprezecelea ceas vor miji revoltele, iar românii vor ieşi în stradă cu furci, topoare, plasme şi jaluzele verticale să alunge grofii portocalii de pe glie.
Nu încerc să încurajez revolta populară şi nici nu mă situez de partea tăietorilor de procente, atât de incapabili şi de vânduţi.
În acelaşi timp nu îmi imaginez „noile revoluţii” cu oameni hămesiţi în stradă care au fost nedreptăţiţi şi care îşi cer vieţile înapoi.
Până acum, tot ce s-a întâmplat a fost o presiune artificială, o sârbă bătută în praf fără nici un fel de ţel sau de rezultat.
Cel mai bun exemplu poate fi în acest caz greva profesorilor, un demers sfârşit lamentabil, deşi aceşti oameni erau cât se poate de îndreptăţiţi să nu intre la ore, să nu intre la examenul de Bacalaureat, să nu încheie situaţia şcolară.
Pe cine mai interesează însă toate astea, când în România se iese din puşcărie în şaua unui pur-sânge arab, iar în văzduh zboară manele şi porumbei albi…?
