Toată suflarea otevistă e terorizată de pericolul în care se află Dan Diaconescu, în direct la DNA. Scenariile curg gârlă şi poporul aferent a ieşit chiar în stradă cu portretul liderului televiziunii - oare cine l-o fi tras la xerox? - să-i ceară eliberarea.
Presa mai ar sta deoparte, mai ar lua atitudine, dar nici o variantă nici alta nu se potriveşte cu situaţia şi personajul. Să stea deoparte nu-i prea vine pentru că preopinentul e totuşi un tip care are o televiziune, şi încă una cu serioase puncte de rating, deci lucrează în branşă; să facă partizanat e cam greu pentru un aşa-zis jurnalist care are blocuri, case, iahturi şi elicoptere.
Aşa că emisiunile pe tema dată sunt mai curând confuze. Şi nu se pot raporta nici la perioada anterioară, când „televiziunea poporului” filma în direct orice, de la anchete la înmormântări, cu afecţiuni exact în cot referitor la regulile jurnalistice, dar nici nu pot dezbate cazul concret care l-a introdus în cătuşe pe „domnu’ Dan”, pentru că nu ştiu dincotro bate vântul.
Defilarea portocaliilor pe ecranul OTV-ist, de la preşedinte la primul ministru, e prea recentă ca unii să nu-şi ia măsuri de precauţie. Circulă chiar zvonul că celebrul personaj, care a găsit în locul Elodiei căruţa cu zeci de milioane de „euroi”, ar putea să constituie un pericol pentru preşedinte, că a strâns dintr-o mişcare un milion de semnături, că vrea să-şi facă partid şi alte aberaţii.
Sistemul nostru de a face din ţânţar armăsar e deja rodat în atâţia ani de scandaluri celebre, din care s-a ales doar praful.
Inclusiv presupunerea că Dan Diaconescu şi-a aranjat încătuşarea ca să-şi crească popularitatea şi că, după o lună de arest, va călări ca Gigi Becali pe un mandat de europarlamentar e aberantă. La ce avere are omul, nu-i trebuie o belea… democratică pe creştet.
Lucrurile sunt cât se poate de simple şi explicabile prin ce s-a întâmplat, fără perdea, la adunarea populară din fiecare seară la respectivul post. Dosarul e gros pentru că e adunat de când hăul, dar pus în execuţie de abia când omul nu a mai fost util nimănui. Păi ce servicii să mai aducă Diaconescu acum puterii?
Să le explice Boc pensionarilor care n-au somn cum le taie pensiile? Dar opoziţiei? Mai e momentul să vină cineva să-şi verse veninul politic printre vrăjitoare şi clarvăzători?
Adevărata problemă nu stă în acuzaţiile aduse individului, care vor fi sau nu validate de completul de judecată, ci în otevizarea acestei ţări şi explicaţia succesului ei. De ce se uită lumea la OTV? De ce a devenit Diaconescu un simbol?
Pentru că, ne place sau nu, numărul celor care stăteau cu sufletul la gură să vadă cum se ceartă în direct Prigoană cu nevasta sau Ciumac şi Magda e uriaş. Şi nu numai în România.
Reţeta e bazată pe o nevoie universal valabilă a vulgului de a se uita pe gaura cheii. Iar când această nevoie este însoţită şi de aparenţa de aflare a dreptăţii şi rezolvare a unor cazuri, atunci ecuaţia se închide pe plus.
Românii au nevoie să-i asculte cineva. Astăzi nu mai stă nimeni să vadă ce doleanţe au, care este soluţia problemelor mărunte, zilnice, a nedreptăţilor din scările de bloc şi de pe uliţele desfundate.
Plus că dreptatea nu mai apare de nicăieri, nici din zona politică, nici din administraţie, nici măcar pe cale legală. Încrederea nu mai există. Un întreg aparat de nababi ai statului a transformat poporul prostit şi înşelat într-o simplă masă de manevră.
Diaconescu s-a servit din marea asta statistică, ignorată câte patru ani la grămadă, a luat un procent semnificativ şi l-a folosit seară de seară. Lucru pe care, cu puţin noroc şi mai multă minte, ar putea să-l facă şi alţii. Şi chiar o fac. Ei sunt, bine mersi, liberi ca păsările cerului.
În două decenii de otevizare comandată, nivelul nostru de cultură şi civilizaţie s-a dus pe apa Sâmbetei. Dan Diaconescu, în direct sau nu, în arest sau în libertate, e dovada că ne-am transformat dintr-un popor într-o populaţie nenorocită.
În condiţiile astea, faptul că presa ajunge să fie considerată un pericol pentru siguranţa naţională, e doar o consecinţă care nu mai trebuie să uimească pe nimeni.
