De peste o săptămână, stăm cu ochii pe ape. Am învăţat că loessul e cel mai bun pământ pentru diguri, ştim ce sunt acelea cote de atenţie şi de pericol, cum stau lucrurile cu debitul râurilor şi cât rău poate face încă o ploaie, atunci când ne luptăm să menţinem un dig de apărare.
Vedem, la televizor, distrugerile provocate, în nord, bătrânei Moldove, vedem cum apele i-au pus la grea încercare şi pe oamenii din Sfântu Gheorghe de Covasna, ne mai aruncăm ochii la Dunărea noastră, de regulă prietenoasă şi plină, la vreme de vară, de şalupe cu plimbăreţi înstăriţi.
Acum, bacul trece cu greu, doar cu pietoni, nu-i mai arde nimănui de baie şi de plajă. Pentru cei 7.000 de oameni din Valea Oraşului, fiecare noapte în care scapă neinundaţi este o victorie.
La fel şi pentru autorităţi, care, deşi au pregătit planul de evacuare, încearcă încă, în fel şi chip, să oprească apele. Cum vârful viiturii pe Dunăre se anunţă între 8 şi 10 iulie, este clar că încă nu am scăpat cu bine din încercarea asta.
Cât despre Siret, ieri acesta atinsese, la vărsare, 2 km lăţime, situaţie nemaiîntâlnită în ultimii 30-40 de ani. Mai mult, apele sale practic nu mai reuşeau să se verse în Dunăre, al cărei nivel este şi el la un maxim istoric.
Mai mult ca oricând, este important să ne păstrăm calmul, deşi, o vede oricine, acesta nu-i chiar un lucru uşor, mai ales pentru cei direct afectaţi.
E greu să te gândeşti că va fi poate nevoie să laşi în urmă toată agoniseala, ca să-ţi păstrezi viaţa. Pe de altă parte, ce e mai de preţ decât viaţa?
Pe ecranul televizorului, o bunică din Dorohoi, rămasă, în urma torentului care i-a dărâmat casa, doar cu hainele de pe ea, îşi strânge la piept nepoţii şi mângâie câinele, singura vietate din ogradă pe care a reuşit s-o salveze:
„Bine că am scăpat cu toţii...”, spune, cu ochii în lacrimi, dar cu înţelepciunea omului trecut prin multe, care ştie că, până la urmă, doar viaţa contează. Numai viaţa nu o poţi construi din nou.
Este important, în momente ca acestea, să ne păstrăm cumpătul, să-i ajutăm, cât şi cum putem, pe cei de lângă noi. Să ne gândim că jandarmii sau pompierii trimişi să ne ajute sunt şi ei oameni şi acţionează în interesul nostru, nu împotriva noastră.
Că două mâini în plus care să ajute la consolidarea unui dig sau care să ajute oamenii să urce în bărci pot să conteze mai mult decât ne imaginăm.
La Galaţi, cu eforturi mari, lucrurile au fost ţinute sub control. Nu putem decât să sperăm că măsurile decise ieri, la Prefectură, în prezenţa ministrului de Interne Vasile Blaga, ne vor ajuta să trecem cu bine peste această încercare.
Şi, poate, după ce lucrurile se vor fi liniştit, toţi factorii de decizie vor lua în consideraţie şi un plan de renaturare a albiei Dunării pe malul tulcean, despre care „Viaţa liberă” scrie de ani verzi. Pentru că apele au dovedit-o: sunt mai tari decât voinţa politică. Oricare ar fi ea.
