După ce că ne-au condus prost şi ne sărăcesc, ăştia ne mai şi tâmpesc pe capete! Şi înainte, mulţi români sătui de „emanaţi” l-au votat pe Iliescu ca să nu iasă Vadim preşedinte al ţării! Şi, iată, Vadim este consultat acum ca oracolul pe unele posturi de televiziune!
Mulţi români, sătui de tendinţele egocentrice ale „partidului-stat”, s-au bulucit să-l voteze pe Băsescu, doar ca să nu ajungă „Năstase-patru-case” prezident!
Acum, Năstase este consultat pe posturi de televiziune normale, de parcă ar fi vreun universitar neutru! Am roşit pentru penibilul de a avea şi noi un post de televiziune „al poporului”, plin de Elodii şi scandal, iar astăzi suntem nevoiţi să tratăm abuzurile procedurale cu care îl tratează Justiţia pe Diaconescu ca şi cum ar fi vorba despre un om de presă, nu un director, personaj contestat.
Suntem puşi în aceeaşi oală, căci e vorba de un principiu: să nu fie afectată libertatea cuvântului! De toate aceste pauze de memorie se fac vinovaţi astăzi mulţi comentatori politici şi oameni de presă.
Cauza acestor situaţii aberante se află însă, de fapt, tot la Cotroceni, care azi ne învrăjbeşte, ne murdăreşte şi ne acuză in corpore!
Cotroceniul, sediul unei ţări cu regim prezidenţial deja aplicat, în care „partidul-stat” a fost înlocuit cu „omul stat” (cum zicea, dar acum trei veacuri, Regele Soare – „L´etat c´est moi!”) şi-a înşirat ţepele la vedere.
Cel-ce-gândeşte singur şi vorbeşte uneori şi prin gura premierului, mai ales la vremuri de nepopulare jecmăneli, şi-a definit duşmanii – mă rog, cei ai statului, pentru că, nu-i aşa?, dacă „dai” în preşedinte pui în pericol grav statul – conduce şi Consiliul Suprem de Apărare al Ţării, unde s-a prezentat o listă cu pericolele la adresa statului.
Alături de crima organizată, ba chiar mai în faţă, stau campaniile dirijate de „mogulii de presă”, care răspândesc „informaţii false”. Un preşedinte american, care era dat consecvent la televizor zâmbind la un party, imediat după o imagine cu realităţi sociale triste, a trebuit să tacă şi să înghită.
Iar când un ziar l-a atacat sub centură, a avut o reacţie… dură: a anunţat, prin purtătorul său de cuvânt, că din acel moment nu va mai citi ziarul, printre cele doar câteva ziare pe care mai avea timp să le răsfoiască zilnic…
La noi, imediat după arestarea unui patron de presă, vine la pachet, în şedinţa CSAT, ideea că presa este unul dintre pericolele care pândesc ţara. S-o tragem în ţeapă?! Nu poţi să nu te gândeşti că, punând corupţia pe listă, gânditorii de la Cotroceni & comp. pun alături şi măsuri ca să o învingă, sau măcar s-o ciufulească.
Şi, vorbind despre pericolul inundaţiilor care, constant ca şi politica, pândeşte România, sunt gândite şi niscai măsuri. Este logic să ne gândim deci că, odată ce a fost definit inamicul public, trebuie gândite – dacă nu sunt cumva deja în curs de aplicare – şi măsuri ca să-i vină de hac presei „ticăloşite”.
N-ar trebui să ne lăsăm înşelaţi de faptul că măsurile împotriva corupţiei sau a inundaţiilor se iau doar de formă: în cazul presei chiar se poate interveni! Este de ajuns să căscăm ochii la ce se tot întâmplă cu ziariştii incomozi la Moscova, ca să scuipăm în sân şi să nu mai vorbim la telefon! Căci, cine ştie cum sunt interpretate cele mai banale vorbe?
Când Patapievici spunea la un moment dat că românul este „canalie de facto”, românii sunt „23 de milioane de omuleţi patibulari cu guri vulgare, trăsături rudimentare” şi “nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă”, nu a fost trecut de preşedinte pe lista neagră, deşi dl Băsescu este de asemenea român, deci patibular (poate nu ştia ce e aia), adică demn de spânzurătoare. Nu de ţeapă...
Ca să-l pedepsească pe filosof, preşedintele l-a numit chiar şef al Institutului Cultural Român şi a urmat povestea cu zvasticile de la expoziţia românească la New York. Au ziariştii mai puţine drepturi de a-şi exprima părerea decât filosofii Puterii? Păi, dacă nu vă place poziţia unui „organ de presă”, există atâtea altele…
Numai că, paradoxal, vocea preşedintelui nu se poate face auzită pe cele 3 (trei) canale de televiziune publice, ca să nu mai vorbim de TVR Cultural şi TVR Internaţional. Nu, trebuie să meargă la o televiziune particulară, la fel de „imparţială”, din câte se vede, cu alte două televiziuni particulare care îl atacă într-o veselie pe preşedinte!
De ce nu poate să se facă „auzit” preşedintele la televiziunile „lui” (de vreme ce sunt ale statului), din cauza… „mogulilor” TVR, sau pentru că „teroriştii” presei de pe la alte „organe” sunt mai convingători? Acesta e pericolul?!
