La brambureala din sistemul de Sănătate, cu destule ”bube” deja la activ, s-a mai adăugat una: distribuția pastilelor cu iod, menite să ne ferească, întrucâtva, de o parte din efectele unui eventual accident nuclear.
Desigur, după cum se știe, această poveste a avut și un prolog, respectiv, episodul de panică în care farmaciile au fost luate cu asalt de oamenii speriați de eventualitatea unei escaladări nucleare a conflictului din Ucraina.
La momentul respectiv, Ministerul Sănătății a spus că se rezolvă, vor fi pastile cu iod pentru toată lumea. Și, într-adevăr, fabrica de medicamente de la Iași a produs pastilele respective. La ce pare a nu se fi gândit nimeni la modul serios este cum faci să distribui 30 de milioane de pastile cu iod la nivel național.
Fie și la un simplu calcul matematic, ideea că pastilele ar putea fi distribuite prin intermediul medicilor de familie pare a fi sortită eșecului. Asta doar dacă strategii din Sănătate n-au vreo soluție minune prin care 10.000 de oameni să poată distribui în timp util pastilele ce ar trebui să ajungă la segmentul pacienților de sub 40 de ani din cei 16 milioane pe care îi au pe liste. Pe acest sistem trec vreo zece războaie nucleare până ajung pastilele cu iod la destinatari.
Una peste alta, această chestiune demonstrează, de fapt, cât de nepregătiți suntem în prezent, nu neapărat pentru un război, ci și pentru o situație de accident nuclear.
Singurul precedent la care putem să ne raportăm este cel al accidentului de la Cernobîl. Și atunci s-au distribuit populației pastile cu iod, dar nu (doar) la dispensar, ci prin intermediul cabinetelor medicale la nivel de întreprinderi, școli, instituții. Distribuția a mers pe verticală, ca într-un sistem piramidal, nu pe orizontală, așa cum pare mai degrabă că se încearcă în prezent. Una este, de exemplu, ca pastilele să fie livrate la nivel de întreprindere, unde știi exact câți angajați ai, ce necesități și îi ai ușor accesibili, alta este să pui un medic să distribuie – dacă se poate cât mai repede - pastilele respective unui segment social eterogen format din vreo 2.000 de persoane. Sigur, situația din 1986 nu e la fel ca cea de azi, dar ar putea fi, eventual, o sursă de inspirație.
Și ieri reprezentanții Ministerului Sănătății au discutat cu medicii de familie pe marginea acestei probleme. Din exterior privind, pare ciudat să se ajungă să se negocieze o astfel de chestiune, să se meargă pe ”mica înțelegere” într-o chestiune de sănătate publică de o asemenea anvergură. Sau o fi valabilă vorba aia care spune că, în timpuri de război, scapă cine poate!
