După o evaluare soldată cu rezilierea contractului, plus "bonificație", un certificat constatator negativ, exproprierile de pe "centura mică" a Galațiului sunt blocate în prezent, de zece zile, din interese politice, ca să nu le spunem politicianiste. Situația este inacceptabilă, strict privind prin prisma celor care își doresc un transport civilizat și în acest colț de țară, iar conducătorii auto gălățeni pot depune mărturie în acest sens.
În paralel, social-democrații au reîncălzit tema impozitului progresiv, iar liderul acestora, absolvent al unui masterat în bazele sectorului public și managementul finanțelor publice ne-a povestit câte ceva despre deducerile aferente. Într-o recentă emisiune televizată, acesta a explicat că "nu vor apărea impozite noi, nu suntem nebuni la cap. Dacă crești într-o parte, scazi în altă parte, trebuie un echilibru între impozitarea muncii și cea a capitalului". După ce a amestecat noțiunile, a urmat și adevărata revelație: "îți măresc impozitul de la 10% la 12%, dar de diferența asta îți fac deduceri la servicii. La medicale, la grădinițe, cheltuieli cu modernizarea casei etc. Așa te împing către servicii, să cheltuiești, să intre bani în economie", a mai spus Ciolacu. Noi știam că deducerile vor fi destinate în special celor cu venituri mici, dar nici nu mai contează, va dudui consumul.
Din peisajul acestei "dezbateri", lipsește taman personajul principal. Premierul se arată impasibil, chiar absent, la reacția colegilor din partid care se opun, destul de vehement, la abandonarea cotei unice. Cu chiu, cu vai, acesta a reușit să îngaime ceva despre faptul că în acest an nu va avea loc nicio modificare a fiscalității, doar niscaiva analize și studii. Vrând-nevrând, trebuie să luăm în serios toate aceste personaje, vremelnic ajunse în postura de decidenți politici, ce ne populează destinele.
Speranța vine, totuși, de la ministrul Transporturilor. După ce ne-a "delectat" cu OUG 13, în urmă cu cinci ani, matematicianul bănățean ne spune că în zona Galați-Brăila este o concentrare de investiții în infrastructura de transport. Până una-alta, sau mai exact, până când vom putea circula pe podul de peste Dunăre, traversăm fluviul tot cu bacurile ruginite ce pun în pericol pasagerii, conform Protecției Consumatorului, și ne propunem avioane de hârtie. Problema celor din urmă este că aterizează repede, fără să zboare prea mult.