Faptul că seceta pedologică se instalează din doi în doi ani în sud-estul țării și nu numai, deja nu mai reprezintă o știre. Dacă în 2020, peste debutul pandemiei s-a suprapus o secetă extremă, anul trecut cantitatea suficientă de precipitații a adus producții agricole record. În doi ani, mai exact în peste 500 de zile lucrătoare, cuantificate în aproximativ 4.000 de ore de muncă ale funcționarilor din diverse instituții implicate, dar și ale factorilor de decizie ce s-au perindat la conducerea Ministerului Agriculturii, România nu a reușit să creioneze foarte clar o strategie de țară în domeniul îmbunătățirilor funciare. Iar atunci când a făcut-o, nu a reușit să o finanțeze prin PNRR, deși starea precară a domeniului este de notorietate. Este vorba, mai ales, de revitalizarea sistemelor de irigații, pentru că doar timid, în ultima vreme, am aflat de ceva investiții ce ar putea schimba paradigma lipsei de apă cu care se confruntă fermierii gălățeni.
Altceva, însă, pare strigător la cer. Faptul că România importă, anual, peste două mii de tone de pește proaspăt din Cehia este, cu adevărat, o informație brutală pentru oamenii normali. Pentru cei care nu știu, să precizăm că Republica Cehă este un stat relativ redus ca suprafață, aflat în centrul Europei, fără ieșire la mare și fără tradiție în domeniul pisciculturii. Despre cehi se știe că sunt buni la hochei, la făcut bere și că au o capitală aflată în topul destinațiilor turistice. Prin contrast, România are peste 250 de kilometri de litoral maritim (măsurați de la Sulina la Vama Veche), Delta Dunării, unicat în Europa, este traversată de la vest la est de Dunăre, ca să nu mai punem la socoteală salba de lacuri și râuri cu care ne-a înzestrat natura.
Chiar în preajma Galațiului, zac peste 2.000 de hectare de luciu de apă neutilizate, căzute pradă colmatării și braconajului. Lacul Brateș a devenit minge de ping-pong între diverse interese și instituții ale statului, care nu se pot pune de acord de mai bine de un deceniu asupra modului în ar putea fi exploatat normal, iar singurul său scop precis mai este doar acela de polder cu rol de atenuare a viiturilor în caz de inundații. Conform informațiilor specialiștilor, această exploatare piscicolă are un potențial anual de minimum 1.200 de tone pe an, adică mai bine de jumătate din ceea ce importăm din Cehia. Pentru funcționarii plictisiți de prin birouri, probabil e mai gustos crapul de Vltava, dacă o fi existând. Și uite așa ne batem joc de ce avem. Mai exact, de ce am avut.
