Mă uit în jur, silabisesc [să (nu) se ştie]:
es-te fru-mos, foar-te fru-mos!...Frumos şi rar,
îmbătrâneşte papagalu-n colivie,
iar eu degeaba-mbătrânesc în calendar!
Mărturisesc: n-am învăţat să-i dau mâncare
acestei păsări, cestui zbor să-i dau deschis,
cestei minuni să-i cer oleacă de iertare!
Nu i-am cerut, n-am ascultat-o, nu i-am scris!
Stă negreşit pe balansoar...şi mai şi cântă...
şi-n ochii mici – două cireşe amărui –
văd cum îşi poartă – fără vină – cea osândă,
şi nici nu cere ajutorul nimănui!
Stă după gratii...şi-i mai cade câte-o pană –
ar mai trimite câte-un tril, dar n-are cui...!
Îmbătrânesc degeaba-n biata mea Nirvană
şi-n Veci de Veci n-am să pot fi în locul lui!!!
Din colecţia „Cele mai triste poezii rămase tablou” NEGREŞIT (declarație de vinovat) Scris de Ion Zimbru
Etichetat cu
Ion Zimbru
Articole recente - Ion Zimbru
”I-e ruşine omenirii să vă zică vouă...!” Din colecţia „Cele mai clare poezii rămase tablou” Celălalt AICEA (către Alexandru Bujeniță în Ziuă Aniversară) ”Dacă există un Dumnezeu, nu poate fi decât Femeie” Din colecţia „Cele mai triste poezii rămase tablou” CIMITIRUL APEI (poem de/spre sete) ALTARUL de pe strada UITĂRII
Mai multe din această categorie:
