Țara (nu) te vrea prost

Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

În plină secetă pedologică ce pârjolește zone însemnate din țară, cu multiple probleme de ordin logistic ivite în urma războiului din Ucraina, de la Ministerul Agriculturii ni se arată o serie de stenograme. Nu vă imaginați că ar putea fi vorba despre cine știe ce discuții despre investiții sau despre cum România a ratat includerea în PNRR a reabilitării sistemului de irigații. Nici vorbă de așa ceva.

Oamenii de acolo și, mai ales, fostul ministru se preocupă de zor cum să aranjeze niscaiva concursuri de angajare în sistem. După ce aflăm că, în fapt, una dintre "pile" ar fi a lui nea Petrică (Daea - actualul șef de la Agricultură), se stabilește procedura exactă prin care trebuie fraudată testarea astfel încât să nu bată la ochi. Subiectele trebuie divulgate "în mare", "pilele" nu trebuie să ia 10, ci doar să ia examenul. Neavând încredere în capacitatea intelectuală a celor trei candidaţi ("Pentru că ăştia-s dobitoci", "Crede-mă că-i ştiu cât dă proşti sunt"), pentru fostul ministru este limpede că dacă li se vor comunica subiectele explicite, lucrările de examen vor fi perfecte și vor lua notă maximă. "Nu vreau zecele", spune acesta din urmă în stenograme, arătând că există riscul ca situaţia să ajungă în atenția opiniei publice: "Ne trezim… la televizor".

La televizor nu a ajuns nimeni, ci la DNA, iar nea Petrică s-a întors la șefia Ministerului Agriculturii și promite investiții masive în sistemul de irigații. Altceva este însă și mai interesant. Deși îi cunoaște pe candidați și îi califică direct ca fiind proști, nu există nicio reținere în a frauda concursul pentru a-i angaja în sistem.

Într-un registru ușor diferit, ministrul de Finanțe ne prezintă noile biruri și modificări legislative ca fiind "o ajustare echilibrată, din perspectiva noastră, între nevoia de a sprijini în continuare economia şi cetăţenii şi a proteja, dacă vreţi, capitalul românesc, dar şi veniturile salariaţilor şi de a continua, totuşi, într-o zonă sustenabilă de asigurare a unui echilibru fiscal-bugetar pe termen mediu şi lung". Ce-i drept, ne-am obișnuit, încă de la preluarea mandatului, cu astfel de expuneri semipoetice ale unui domeniu cât se poate de serios. Din păcate, de această dată nu prea am înțeles mare lucru și s-ar putea să ne calificăm în descrierea plastică a fostului șef de la Agricultură. Un lucru este însă cert, ne așteaptă luni grele, a mai spus ministrul de Finanțe. Pe asta am înțeles-o, pentru că, poate, nu suntem chiar atât de proști.

Citit 1191 ori Ultima modificare Duminică, 17 Iulie 2022 20:30

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.