Am tot auzit în ultimele zile discuţii pe marginea autonomiei Ţinutului secuiesc. Pornind de la declaraţiile făcute de Laszlo Tokes în Parlamentul European, al cărui vicepreşedinte este, ales fiind pe liste în ţara numită România, şi terminând cu prezenţa preşedintelui Traian Băsescu la un seminar al studenţilor la Băile Tuşnad.
Unde, culmea, a fost prezent şi premierul Ungariei, Viktor Orban. Lăsând deoparte cadrul oarecum inedit al întâlnirii dintre cele două somităţi ale statelor vecine şi „pretene”, cum spunea Ceauşescu, plus aplauzele greu de ignorat când se vorbea despre autonomie, mulţi analişti au apreciat discursul preşedintelui român şi prezenţa sa care au detensionat o adunare menită să înfierbânte spiritele şi de o parte şi de alta.
Este adevărat că discursul lui Traian Băsescu are mult mai multe întorsături diplomatice decât alte ieşiri anterioare, pe varii teme.
Chiar dacă trimiterile sale romantice la planeta Pământ şi locul fiecăruia pe ea („toţi care trăim pe Pământ avem o şansă şi fiecare poate spune că locul unde se află este centrul Pământului) nu par întâmplătoare la cineva cu manifestări de… buricul universului, preşedintele a mutat centrul atenţiei pe problemele crizei, ale noii feţe a capitalismului european, ale nevoii de conlucrare între statele Uniunii etc.
Probabil această abordare, sau regulile diplomatice care privesc un şef de guvern, l-au făcut pe Viktor (cum i-a spus, prieteneşte, premierului ungur popularul nostru preşedinte) să nu atingă în niciun fel în discursul său problema autonomiei, pe care Laszlo Tokes nu pridideşte să o ceară.
Fie sub forme aberante, prin comparaţia cu Kosovo, fie doar restrânsă la nivel cultural şi (culmea) individual, ca şi cum fiecare trăitor pe aceste meleaguri şi-ar putea face guvern în pătulul din vârful dealului. Problema Ţinutului secuiesc este delicată, atât pentru ungurii din Ardeal cât, mai ales, pentru românii care reţin bine din Constituţie articolul privind suveranitatea.
Însă problema preşedintelui împăciuitor şi participant la o întâlnire ciudată –ba studenţească, ba de relaţionare cu un reprezentant de vârf al unui stat vecin - e greu de ocolit.
Traian Băsescu are în mână un guvern cu mari probleme pe care, cel puţin aparent, îl conduce personal. În acest guvern, UDMR este un pilon decisiv, asigurând procentul puterii.
Întâmplător sau nu, cel care a înclinat balanţa în decizia de a nu diminua pensiile pe teritoriul României cu 15 la sută, idee dragă preşedintelui, este un judecător de la Curtea Constituţională susţinut de UDMR.
Opinia generală, la momentul respectiv, era că gestul semăna cu un fel de arătat pisica. Aliat la guvernare, la cam toate guvernările, UDMR ştie exact ce vrea şi îşi urmează neabătut scopul. Cu sau fără Tokes în discuţie.
Care vrea, culmea, cu un ministru al Culturii de etnie maghiară, o autonomie… culturală. Dar nedumeririle nu se opresc aici. Traian Băsescu le-a mulţumit premierului Ungariei şi lui Laszlo Tokeş pentru susţinerea pe care i-au acordat-o în campania electorală.
Mai mult, promite (tuturor românilor) o autonomie greu de susţinut în practică acum, când guvernul său dă ordonanţe prin care obligă autorităţile locale să dea oameni afară, conform unor grile de personal gândite la centru, şi să trimită economiile făcute la bugetul de stat. Uitându-ne în urmă, inclusiv sacrificiul preşedintelui pare teatral.
„A ne amăgi că ne putem împrumuta să ne plătim banii şi salariile e o mare eroare… Ştiu că aducătorului veştii proaste i se taie capul… Prefer să mi se taie capul decât să nu-mi avertizez propriul popor de această eroare…”.
E mai greu să-l crezi pentru că ne împrumutăm, pentru că a acuzat recent incorectitudinea unor rapoarte europene, a promis marea cu sarea solidarităţii naţionale, dar oamenii din partid său nu pierd mai nimic, pentru că ţine morţiş să schimbe Constituţia etc.
Furia şi dulceaţa puterii, pe care le-a gustat din plin, iau forme din ce în ce mai sofisticate, precum diplomaţia. Pe care încearcă să o practice acum Traian Băsescu. În beneficiul cui - este, însă, greu de spus.
Ca şi autonomia personală cerută de Tokes şi diplomaţia prezidenţială are ceva teribil de personal în manifestarea ei. Asigură spatele.
