Nu spun că majoritatea românilor nu crede că ne îndreptăm, ca politică naţională, către o direcţie greşită. De asemenea, nu spun că lumea mai are încredere în partidul de guvernământ, care îşi schimbă legile după cât de vesel sau nu se trezeşte, dimineaţa, preşedintele.
Şi, în final, nu spun că românii nu ar vota pentru demiterea preşedintelui, dacă s-ar pune această problemă. Este evident că nivelul de nemulţumire din România este crescut. La asta contribuie Guvernul, zilnic, menţinând haosul.
Nici nu este greu; este suficient să emiţi o părere, în calitatea de ministru, pe care, mâine, să o retractezi, sub palma mică, dar grea, a premierului, aflat, la rândul său, sub palma preşedintelui.
Este clar, lumea este nemulţumită, iar erodarea imaginii partidului de guvernământ este o realitate nu doar în astfel de perioade, de criză, ci chiar şi în condiţii normale.
Însă de aici până a transforma recentul sondaj de opinie al IPP într-un trend naţional, aproape la fel de puternic precum declanşarea unei revoluţii, este un pic cam mult, fie chiar şi pentru România noastră - ţara exageraţiunilor, coane Fănică!, de când ne ştim…
Poate că da, conservatorii nu s-ar mai regăsi într-un Parlament, dacă mâine ar fi alegeri, însă asta nu reflectă nici pe departe imaginea componenţei politice din Legislativul ţării de peste doi ani!
Căci, pe de o parte, experienţa ne-a arătat că PC ştie să se agaţe, în sistem simbiotic, de un partid puternic, pentru a accede în Parlament, iar pe de altă parte, nimeni nu şi-a pus problema modalităţii de vot pentru nişte viitoare alegeri parlamentare.
În condiţiile în care votul uninominal a dezamăgit la nivel naţional şi a trimis în Parlament oameni care nu ar avea ce căuta acolo nici măcar în vizită, în cazul în care se vorbeşte deja despre revenirea la votul pe liste de partid, despre ce fel de intenţii electorale vorbim aici?
În final, să vorbim puţin despre ierarhia prezidenţiabilă cu liberalul Crin Antonescu, urmat la o foarte mare distanţă de Geoană şi abia apoi, de Traian Băsescu. Ierarhie stabilită nu în urma unei clasice întrebări „dacă mâine ar fi alegeri prezidenţiale, pe cine aţi vota”, ci «care este cel mai potrivit candidat la preşedinţie pentru situaţia actuală din ţară», ceea ce nu este tot aia.
Pentru că, la vremuri speciale se impun măsuri speciale, iar imaginea lui Crin Antonescu, salvatorul economiei româneşti este strâns legată de cea a propusului premier Klaus Johannis…
Mai este un motiv pentru a nu ne mai extazia în faţa sondajului de tip omnibus (adică unul plătit de mai multe instituţii, interesate fiecare de alte domenii de activitate, dar care preferă acest sistem din motive financiare – explicaţie pe care am găsit-o pe internet, fidelă încrederii prezidenţiale în „catedra google”): care este încrederea politicienilor în IPP?
Pentru cine a uitat – deşi de la ultimele reacţii nu a trecut mai mult de o lună – de fiecare dată când IPP publică un raport privind prezenţa, sau mai degrabă absenţa parlamentarilor de la locul de muncă, ori cheltuielile lor, toţi politicienii, într-un glas, dezmint.
Şi în plan local am avut – şi nu o dată! – reacţii vehemente din partea politicienilor PNL, PSD, PC şi chiar şi PDL care au spus că raportul IPP minte… Păi dacă în acele cazuri minte, cum de sondajul actual, realizat pe – doar! – 1.040 de oameni poate da imaginea reală şi corectă a intenţiei naţionale de vot?
O astfel de schimbare de atitudine a politicienilor din opoziţie care acum creditează IPP-ul, după ce în urmă cu o lună numai că nu strigau în gura mare că rapoartele Institutului mint, este o evidentă dovadă de ipocrizie.
Ceea ce, într-adevăr, nu este o noutate pentru politicieni. Păcat însă că nimeni nu măsoară şi gradul de ipocrizie în cercurile politice, aşa, într-un sondaj de opinie, de pildă…
