Stau strâmb – nu pentru că aş judeca mai drept, ci pur şi simplu ca să-mi iasă apa din ureche, că de beţişoare nici nu poate fi vorba!, doar nu sunt preşedinte, nu? – şi mă gândesc de ce oamenii politici din ţara asta ţin neapărat să demonstreze zi de zi că nu le pasă nici cât negru de sub unghie de restul românilor, ci doar de propriile şi preţioasele destine.
Văd aproape zilnic cum câţiva politicieni se înjură reciproc pe la televiziuni, de ai spune că urmăreşti un naţional reality show de prost gust şi nu vreo – Doamne fereşte! – dezbatere de idei. Încercam, zilele trecute, să aflu noutăţi despre ţară, despre ce ne aşteaptă la iarnă, ce facturi se vor mări, ce taxe vor creşte etc.
Nu am reuşit însă decât să îl urmăresc pe Traian Băsescu în timp ce îl certa, în direct, la oră de maximă audienţă, pe afaceristul Ioan Niculae şi cum repeta obsesiv diverse critici şi ironii la adresa jurnaliştilor angajaţi de „Nuş” şi „Felix”.
Evident că Felix nu a stat mult pe gânduri şi i-a dat replica preşedintelui, numindu-l Pinocchio. Pe televiziunea lui Nuş, evident…
Păi în condiţiile în care aceşti oameni care – nu spun că neapărat datorită calităţilor lor profesionale ori intelectuale – au ajuns în topul politicienilor din România, se porcăie pur şi simplu la televizor (căci la acest nivel vorbim de jigniri cinstite şi nu de simple ironii făcute pe baza numelor de cod din dosarele Securităţii, dar şi răspunsurile gen „ba tu minţi mai tare”!), în aceste condiţii spun, ce să mai înţeleagă şi cum să se mai comporte oamenii simpli, hărţuiţi zi şi noapte de gândul şomajului şi al sărăciei?
Acesta este mesajul pe care ar trebui să îl trimită oamenii politici de sus în jos? Asta ar trebui să ni se servească - un circ atât de ieftin, încât senzaţia de jeg este aproape palpabilă?
În condiţiile în care mesajul este atât de viciat, de ce se mai miră domnul preşedinte, cu scandalizarea prefăcută a unei foste cocote care s-a măritat cu un bancher, că patronul Interagro vrea să îşi mute afacerea în Bulgaria?
De ce i-a bătut obrazul, în direct, la oră de maximă audienţă, reamintindu-i că de un an de zile primeşte gaze naturale mai ieftine decât ardem noi, sărăntocii, la aragaz?!
De ce reacţia preşedintelui nu a fost una mai elegantă, în care le-ar fi putut reaminti tuturor – şi nu doar lui Niculae – că măsura cu furnizarea gazelor la preţ scăzut pentru marile companii din România este una din facilităţile economice pe care le-a aplicat statul român încă de anul trecut?
Nu era suficient pentru ca toată lumea să înţeleagă ce era de înţeles? Era, într-adevăr, nevoie, ca preşedintele să îl tragă de urechi pe Niculae (oricum confundat cu altcineva) care, prin afacerea pe care o are, alimentează statul român cu bani buni la buget?!
De fiecare dată când observ o astfel de reacţie „în forţă” a preşedintelui Traian Băsescu gândul mă duce la filmuleţele ruseşti, difuzate sistematic şi anual, cu marile acte de vitejie ale fostului preşedinte Putin.
Fie că salvează jurnaliştii de colţii tigrului siberian, că strânge mâini şi îmbărbătează cusătoresele de prin fabricile de confecţii sau îi ceartă de ochii lumii pe marii afacerişti ai Rusiei, premierul Putin este neobosit.
La noi, deşi invocă neîncetat axa Bucureşti-Londra-New York, acţiunile preşedintelui Băsescu par să aducă din ce în ce mai mult cu cele de la Moscova… Chiar, oare cum sună în rusă „reality show de prost gust”?
