Sunt câteva zile de când se vorbeşte din ce în ce mai des despre politicienii care au suflat în trâmbiţa renunţatului la indemnizaţii, cu intenţia declarată de a salva ţara de la prăvălire. Nu o să amintesc numele vreunuia dintre ei pentru simplul motiv că nu merită acest lucru, dar şi pentru că, dacă intenţia lor ar fi fost atât de nevinovată şi de binevenită, nu ar fi fost strigată în gura mare la televiziune.
Sunt convins că au făcut lucrul ăsta aşteptând ca românii să verse lacrimi de înduioşare şi îşi doresc astfel să mai stoarcă nişte amărâte de voturi, ori să le crească cota de popularitate cu o investiţie invizibilă şi atât de ruşinoasă.
Eu unul mă simt ofensant de o astfel de mişcare, asta în primul rând pentru că ştiu că acele indemnizaţii nu ar ajunge beizadelelor lor nici măcar pentru un cico şi-o ţigară visătoare în Bamboo. În al doilea rând, nu văd cum zece indemnizaţii de parlamentar, preşedinte sau ministru au să scoată bugetul din hazna şi au să-l urce deodată pe culmile prosperităţii, aspect care demonstrează că mişcarea lor e una forţată, pe care ei o proiectează însă ca fiind una de imagine.
Poate cel mai important lucru pe care românii trebuie să îl ştie este acela că ei, donatorii lu’ peşte prăjit, nu suferă nici măcar un pic trimiţând banii aceştia înapoi de unde au venit. Nu se privează de niciun beneficiu, nu le lipseşte nimic din coşul zilnic şi nu strâng câtuşi de puţin cureaua, pentru ca oamenii care i-au ales să trăiască ceva mai bine.
Averile lor sunt mai mari decât ne-am putea imagina şi, între noi fie vorba, nu au fost făcute din acele indemnizaţii la care renunţă acum cu atâta tam-tam, ci din potlogării politico-economice evidente, dar greu de dovedit.
Pe de altă parte nu pot fi de acord nici cu ameţiţii de tiriplici care urlă pe scările Parlamentului că le-au fost tăiate cu 25 la sută veniturile, pentru că, la rândul lor, urzesc demagogie pe nervii şi nenorocirea românilor, iar apoi, la drept vorbind, nu îi văd nici pe aceştia trăind mai prost doar pentru că li s-au diminuat salariile de parlamentari.
Dincolo de toate astea cred că, pentru „dibăcia” cu care ne conduc din parlament şi ministere, de la preşedinţie sau de la prefecturi, ar merita să nu primească nimic. Sau şi mai bine, ar trebui să fie traşi la răspundere pentru hoţiile ce se petrec sub aripile lor protectoare şi pentru dezastrul din bugetul naţional. Sunt convins că, dacă ar fi nevoiţi să dea înapoi banii cu care fiecare şi-a luat câte trei Volvo şi şase case de vacanţă, visteria ţării ar scăpa de tuse măgărească, junghi parlamentar şi ghimpe guvernamental.
