Un eveniment destul de discret pe agenda diplomatică, întâlnirea de la sfârșitul săptămânii trecute, dintre președintele Klaus Iohannis și președintele Emmanuel Macron, vine, totuși, ca o confirmare a relațiilor tot mai strânse dintre Franța și România.
Întâlnirea celor doi șefi de stat, desfășurată în "umbra" Forumului pentru Pace de la Paris, a fost un bun prilej pentru a aborda atât marile probleme care frământă Europa - războiul din Ucraina, securitatea energetică, cooperarea NATO, cât și consolidarea pozițiilor în chestiuni de interes major pentru România, precum aderarea la Spațiul Schengen.
După ce, o lungă perioadă de timp, Franța, ca priorități externe, era mai degrabă orientată spre bazinul mediteraneean, decât spre cultivarea relațiilor de "gintă latină", pare a-și fi reconsiderat pozițiile, devenind chiar unul dintre cei mai activi parteneri în consolidarea flancului estic al NATO. Această repoziționare din partea Franței s-a manifestat în special după Brexit și poate fi privită, poate, și ca o tendință de a reechilibra, în tandem cu Germania, mai ales, sistemul de relații intercomunitar.
La ultima întâlnire cu Macron, președintele Iohannis pare a fi primit o reconfirmare fermă a sprijinului Franței privind aderarea României la Schengen, lucru extrem de important într-o perioadă în care Olanda ne dă destule emoții. Un sprijin politic consolidat este necesar și din perspectiva unor alte potențiale "surprize". Asta pentru că sunt partide pe scena europeană care au tendința de a exploata în mod populist tema extinderii Spațiului Schengen, iar unele guverne sunt supuse unor presiuni din ce în ce mai mari în această privință.
După Olanda, sunt semnale că apele sunt destul de tulburi și în Suedia, unde un guvern minoritar este expus atacurilor unei opoziții care, declarativ cel puțin, nu este favorabilă extinderii Schengen. Desigur, dacă ne gândim că Suedia dorește să intre în NATO, acolo unde și România are un cuvânt de spus, atunci vedem că discuția poate acoperi mai multe aspecte. Dar un aliat precum Franța, fie că vorbim de Schengen sau de NATO, contează foarte mult.
Nu în ultimul rând, un lucru îmbucurător este dorința Franței de a deveni un partener economic mai activ al României, inclusiv în ceea ce privește lanțurile logistice feroviare sau navale. Și aceasta este o veste bună pentru România, pentru că, desigur, apartenența la spațiul de liberă circulație este, în definitiv, un avantaj economic deloc de neglijat.
Prin urmare, la Paris, "jocurile sunt făcute". Rămâne de văzut dacă ne va ieși "pasiența" și în celelalte capitale europene.
