Numai mamă să nu fii!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Nimic nu cutremură mai mult sufletul oricărui om decât moartea unui copil. Poate pentru că, abia născuţi, cei mici sunt complet nevinovaţi, străduindu-se să supravieţuiască şi, în ciuda unor adversităţi care de care mai înfricoşătoare, să ajungă la maturitate.

Bunica zicea o vorbă: „Să faci un copil nu e aşa greu, mai greu e să faci om din el”. Să-l creşti, adică, să-l educi, să-i dai acel bagaj de cunoştinţe, de emoţii, de bucurii care să-l ajute să devină atât de bun cât poate el să fie.

Pentru orice proaspăt părinte, „aventura” pe care o începe alături de copilul său este, cu siguranţă, încercarea cea mai dificilă a vieţii. Nu sunt părinte, deci nu am să pretind că ştiu cât este de greu. Dar ştiu că sunt, cu siguranţă, momente unice, frumoase, pline de emoţie, pe care le trăieşti în această calitate.

După cum sunt şi clipe cumplite, în care pe micuţul tău îl loveşte boala sau în care trebuie să depăşească obstacole ce par de netrecut. Iar tu, ca părinte, te simţi neputincios fiindcă toate eforturile tale pot fi inutile, fiindcă, uneori, a-l ajuta chiar îţi depăşeşte posibilităţile.

Pentru patru familii, în urma tragediei de la Maternitatea Giuleşti, minunata călătorie a vieţii alături de copii nici n-a apucat bine să înceapă. S-au stins, lăsând în urmă durerea de neînchipuit a unor mame, furia neputinţei din sufletul unor taţi şi mila nesfârşită din inimile tuturor românilor, părinţi sau nu.

Dincolo de consecinţele accidentului din maternitate, dincolo de faptul că sunt încă 7 micuţi a căror viaţă este în mare pericol – şi, în eventualitatea că vor reuşi să supravieţuiască, vor avea de îndurat suferinţe inimaginabile  - un aspect al felului în care a fost manageriată această situaţie nu poate să nu mă indigneze.

Nu o să mă leg de felul în care s-a acţionat, imediat după ce camera ATI a luat foc. Fără îndoială, intervenţia s-a făcut cât se putea mai bine, era evident, din imaginile filmate la faţa locului, că se aflau acolo şi medici, şi asistente, şi pompieri şi maşini de intervenţie complexe.

De înţeles nu înţeleg însă două chestiuni: 1) de ce, a doua zi la ora 11, nimeni nu a spus, în peste 20 de minute de conferinţă de presă, niciun cuvânt despre cauzele izbucnirii incendiului şi 2) de ce niciun psiholog sau specialist în relaţii cu publicul nu le-a explicat domnilor Cseke sau Arafat că primul lucru pe care trebuie să-l faci într-o asemenea situaţie este să adresezi condoleanţe familiilor victimelor.

După aceea trebuie să dai informaţii despre victimele a căror viaţă este încă în pericol, apoi să spui tot ce poţi despre motivele producerii accidentului, iar abia la urmă poţi mulţumi celor participanţi la eforturile de salvare, poţi vorbi despre cifre, chestiuni administrative, gărzi suplimentate ş.a..

Nu trebuie să fii un geniu pentru asta, trebuie, în primul rând, să fii om. Să arăţi compasiune şi înţelegere.

Evident, nimeni nu mai aduce înapoi pruncii morţi. Dar toţi vrem să aflăm cum de a fost posibil aşa ceva. Toţi părinţii de nou-născuţi din ţara asta trebuie să ştie că nu se va mai întâmpla, că, măcar, nu vor mai trece şi alte mame prin ce trec acum cele aflate în situaţia cumplită generată de Maternitatea Giuleşti.

Că nişte sugari cu probleme de sănătate sau prematuri, aflaţi în incubatoare într-o secţie ATI, nu sunt lăsaţi singuri, cu toată aparatura aceea conectată la reţeaua electrică, fără să-i treacă nimănui prin cap că se poate produce un scurtcircuit, că poate sări o scânteie, că e suficient să ia foc un flacon cu alcool sanitar sau un perfuzor ca să se producă rapid un dezastru.

Încă nu ştim ce s-a întâmplat. Dar pompierii au, cu siguranţă, măcar o idee. Să dea Dumnezeu să nu tragă nimeni de timp, încercând să acopere vreo greşeală a cuiva. Nu de alta, dar copii, că sunt ai noştri sau nepoţi sau micuţii unor prieteni, avem cu toţii!

Citit 875 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.