„Ziua S”

„Ziua S”
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Mâine este ”Ziua S” privind decizia de admitere/ respingere a aderării României și Bulgariei la Spațiul Schengen! Potrivit ”agendei provizorii”, subiectul se află încă pe agenda reuniunii JAI (Justiție și Afaceri Interne) din care fac parte miniștrii de Interne ai statelor membre UE. Ce știm până în prezent este că... orice este posibil. Inclusiv ca subiectul să fie retras de pe agenda zilei.

Un eventual semnal vom avea chiar în cursul zilei de azi, odată cu întâlnirea COREPER, ce reunește reprezentanții permanenți ai țărilor membre pe lângă instituțiile UE, un for diplomatic în care se discută inclusiv agenda JAI. Pe de altă parte, Comisia Europeană și Parlamentul European au avut decizii foarte ferme în favoarea extinderii Spațiului Schengen, astfel că, fie și în cazul lipsei unei unanimități la nivel de ambasadori, subiectul să rămână pe agenda JAI.

Oricum ar fi, negocierile se anunță foarte dure, fie și numai pentru faptul că guvernele Olandei și Austriei sunt fragile și supuse, în plan intern, presiunii curentelor radicale să respingă aderarea României și/sau Bulgariei.

În acest context, merită amintit că, în timp ce România a reușit o mobilizare diplomatică pentru a susține aderarea la Schengen, Bulgaria se zbate încă în incertitudini politice și chinurile formării unui guvern,  şi n-ar fi exclus nici să se ajungă la alegeri anticipate... De aici, poate, și ideea ”decuplării” României de Bulgaria. Plus amenințările, deloc diplomatice, ale autorităților de la Sofia că ar putea trece la ”contramăsuri” dacă li se ”interzice” accesul în Schengen.

În toată dezbaterea, neobișnuit este tonul extrem de ferm al Comisiei Europene în privința sprijinului acordat României și Bulgariei. Într-o intervenție publică, reprezentanții Comisiei au demontat, cât se poate de explicit, obiecțiile Austriei și Olandei. Mai mult, Comisia ”a pus pe masă” și un amplu plan de măsuri pentru reducerea migrației prin Balcanii de Vest. Sunt deopotrivă măsuri de sprijin, dar și ”portițe” pentru Austria și Olanda în vederea obținerii unui acord.

Oricum ar fi, extinderea Schengen nu este un ”test” doar pentru România și Bulgaria, ci și pentru credibilitatea instituțiilor europene și a raporturilor acestora cu autoritățile naționale. Pot bloca jocurile politice interne, precum cele din Austria și Olanda, o decizie de interes comunitar? Dacă România și Bulgaria vor fi ținute în afara Schengen, va fi compromis însăși principiul de bază al UE privind libera circulație. Ar fi un pas periculos pe termen lung, în vremuri oricum destul de tulburi.

Citit 4559 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Decembrie 2022 00:06

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.