Cu atâtea mutări şi permutări de directori care s-au petrecut în ultimii doi ani pe la instituţiile publice, peste care a venit acum şi restructurarea impusă de Guvernul Boc (chit că e ea mai mult pe hârtie decât de facto), nici nu mai ştii cine şi unde este şef, cu cine să vorbeşti, cui să ceri o opinie avizată vizavi de o problemă sau alta.
Sincer, cu 5 ani în urmă, dacă mă întreba cineva, în orice moment, cine conduce o instituţie publică importantă din judeţ, ştiam să răspund. La fel oricare dintre colegii mei.
Acum, lucrurile s-au complicat. Înainte să trimiţi pe cineva pe un drum greşit, trebuie să verifici dacă persoana cu care vorbiseşi săptămâna trecută mai este în funcţie, dacă nu cumva directorul plin a fost înlocuit cu adjunctul şi viceversa sau dacă, în încercarea de a răsplăti vreun finanţator al partidului la putere, nu s-a înfiinţat peste noapte vreun nou post, de director coordonator.
Să ne înţelegem bine: nu mă interesează, probabil nici pe dumneavoastră, cine şi ce conduce, atâta timp cât în locurile cu pricina lucrurile merg bine, repede, ca unse.
Dar ştim cu toţii, din păcate, că în instituţiile publice asta e de domeniul fantasticului. Ba, în ultimii ani situaţia s-a agravat.
Instabilitatea legislativă, legile contrazise de ordine sau emise fără norme de aplicare, regulamentele care se bat cap în cap şi o seamă de alte năzbâtii te fac să te iei cu mâinile de păr dacă ai de depus vreo declaraţie, de plătit vreo taxă, de obţinut vreun act.
Chiar dacă faci totul ca la carte, te trezeşti, în faţa ghişeului, că îţi mai trebuie ceva, că, pe lângă lista cu acte afişată pe site-ul instituţiei sau chiar la avizier, mai ai nevoie de o hârtie, de o chitanţă, de o chestie.
Cum ar fi copie după procesul-verbal de predare-primire a casei, dacă proprietarul a cumpărat-o de la Loconfort pentru preschimbarea buletinului, de exemplu.
Sau apostila de la Haga (care se aplică exclusiv pe actele făcute în Uniunea Europeană) pe documente emise în Canada pentru obţinerea unui certificat de naştere românesc! Şi exemplele ar putea continua.
Ei, imaginaţi-vă cam câtă brambureală se iscă într-o asemenea instituţie în condiţiile în care se stă şi cu securea disponibilizării sau schimbării de pe un post pe altul deasupra capului, apar legi noi, cu norme de aplicare contradictorii şi neclare şi, colac peste pupăză, se mai schimbă şi şefii de câteva ori într-un an. Ah, uitam, funcţionarul cu pricina are şi leafa cu 25 la sută mai mică.
Să nu-şi facă cineva vreo impresie greşită: nu plâng pe umărul angajatului la stat, din simplul motiv că numai cine n-a muncit în viaţa lui la patron poate face asta.
Dar, omeneşte vorbind, chiar dacă lua cam degeaba un salariu baban, niciun angajat nu e motivat să muncească atunci când îi tai din el. Mai ales dacă, aşa cum s-a întâmplat în Primăria Galaţi, nu-l ameninţă spectrul disponibilizării. Şi, dacă nici şefului nu-i mai ştie de frică, din simplul motiv că e interimar, deci azi e, mâine poate nu mai e, rezultatul e doar unul singur.
Într-o Românie în care totul e provizoriu, iar funcţiile sunt precum contractele de muncă pe termen limitat, funcţionarul va munci şi el la fel. Adică nu.
