Grasul aflat în spinarea slabului, uriaşul supraponderal cu negi pe nas şi ghiuluri de manelist pe cârnaţii atârnaţi de metatarsiene nu e altul decât nenorocitul de guvern care conduce acum România.
Cloaca asta absurdă şi şovăielnică în prostiile penale pe care nu se opreşte să le mai comită şi pentru care nu-i în stare să îşi asume nici măcar o secundă răspunderea se face vinovată de umilinţa zilnică la care sunt supuşi românii simpli, cuminţi plătitori de taxe şi impozite.
Înverşunarea mea nu e gratuită şi nici plătită de vreun interes politic opozant, iar cine se încumetă să creadă asta nu poate fi decât un lingău paraşutat instituţional după o lungă sesiune de pupat dosuri.
Spuneam că nu reacţionez în mod gratuit, iar supărarea vine de la faptul că nu-ştiu-cine îmi îndeasă zilele astea mâinile în buzunar până la cot sub pretextul că astfel va fi revigorată economia naţională şi că orice bănuţ câştigat în ţara asta trebuie să fie puţin furat.
Numai bine că eu nu îmi doresc ca economia distrusă de minţile şi mâinile lor să fie reparată cu banii mei, pentru câştigarea cărora uneori nu dorm nopţile, alteori încasez şuturi şi dincolo de toate astea fac un lucru pe care ei, cei care au ajuns întâmplător să conducă România, nu sunt capabili să-l facă.
Mă refer, desigur, la suprataxarea drepturilor de autor, care este în opinia mea nimic altceva decât o hoţie organizată bine şi legiferată prost. Asta în primul rând pentru că aceste venituri erau deja impozitate. Carevasăzică visteria naţională îşi lua deja tainul pentru că munceam în această grădină mirifică a Carpaţilor în care se trăieşte de drag.
Apoi pentru că sunt obligat să cotizez la fondurile sociale (şomaj, pensie, asigurări de sănătate) fără să am nici cea mai mică garanţie că voi beneficia în mod real de vreun astfel de serviciu.
Nu am să intru în detalii pentru că legea cu ajutorul căreia mi se vor fura banii nu e îndeajuns de clară încât să mă lămurească pe mine sau pe alţii.
Dar dincolo de toate astea, trebuie spus şi că guvernul măruntului Boc ţine să umilească zeci de mii de oameni trimiţându-i de la Ana la Caiafa şi înapoi la Ana să îşi taie capetele cu sabia din propria mână.
Dacă dreptul asupra unor bani pe care i-am muncit cinstit se duce deja dracului, îmi rămâne măcar dreptul la o părere, aceea că doar nişte minţi creţe şi bătute părinteşte cu ouă încondeiate pot pune la cale o astfel de decizie.
Sau poate că supraapreciez aceste minţi cuibărite accidental în capete ministeriale care n-au făcut nimic altceva decât să preia papagaliceşte o idee auzită în somn, atunci când, ca un fum, Zeus le-a învăluit baldachinul şi a hăhăit puţin abstract.
