România are o tradiţie a protecţiei sociale pe sub mână bogată în exemple. De pildă, boschetarii preferă şi acum puşcăria sau spitalele TBC atunci când vine iarna, pentru că altfel nu-i ridică nimeni de pe stradă.
Pensionarii cu pensii mici trebuie să mai muncească câte ceva la negru sau, dacă au pile, la stat, pentru că din pensie, se ştie, nu se poate trăi.
Băieţii mai slab pregătiţi, de-a dreptul handicapaţi în meseria dumnealor, îşi găsesc şi ei, de decenii, de altfel, protecţie prin mari întreprinderi, mutând hârtii între birouri, iar „dinozauri” depăşiţi tehnic pierd funcţia de conducere la limita de vârstă, dar pot fi protejaţi în continuare prin consiliile de administraţie…
Am uneori în faţă imaginea normatorului acela capitalist, cu halat, ochelari şi cronometru, care se plimbă crud printre muncitori şi notează cine a tuşit în timpul serviciului, cine stă prea mult la WC, cine a întârziat la serviciu de două ori la rând într-o viaţă… Cel din cauza căruia poţi să fii dat afară, pe loc!
La noi, cu atâta „protecţie socială”, nici nu poate fi vorba despre aşa ceva! La noi se angajează din milă sau din pilă! Din trei, unu´ munceşte, altul chiuleşte şi al treilea nu-i lasă măcar în pace pe ăilalţi doi!
Am văzut acum mulţi ani nişte cetăţeni de culoare, undeva pe unde se isprăvea Africa, ţinând un transformator care vibra urât pe trei din cele patru roţi iniţiale ale sale. M-am mirat de ce societatea care executa lucrarea respectivă, cu dotări de ultimă oră, nu are… o roată de rezervă.
Un inginer m-a lămurit însă: se făcea protecţie socială! Dacă ar fi montat roata, muncitorii n-ar mai fi avut motiv să n-o zbughească şi patronul nu le-ar mai fi dat salarii. Ar fi făcut apoi grevă şi tot aşa… Imaginea poate fi văzută şi la noi, când se sapă, cu tristeţe, câte ceva.
Şi la noi sunt destui care ţin locul roţii! Ei, asta ar fi trebuit să însemne reforma la noi, exact asta: nenea acela cu cronometrul, trimis de Ministerul Muncii sau angajat chiar de directorul fabricii, serviciului, departamentului etc. ar spune exact cine trebuie să zboare din schemă ca să meargă mai bine lucrurile.
Pentru că se grăbeşte, pentru că nu ştie cum, pentru că normatorul nu a venit din timp, undeva după 1989, astăzi Guvernul taie procentual numărul bugetarilor, până o da cu virgulă! Ca un chirurg care operează pe întuneric!
Poate că la Cernavodă vei putea concedia din trei actori unul, dar la Galaţi, dacă faci asta, unul din roluri va fi jucat ori de cuierul-pom, ori de paznicul de noapte! În alte servicii, unde nu poţi să-i dai afară pe cei cu pile, vor fi concediaţi, desigur, specialiştii.
Vor rămâne trântorii! Unde se va găsi o soluţie… românească, vor fi mutaţi oamenii de acolo-colo. Păi ce dacă muţi, să zicem, două duzini de şoferi de la Primărie la Piaţă? Acum, şi puberii pot să conducă… Se vor adapta şoferii pe cine ştie ce funcţie de controlor, având şi prestanţa şoferului care ştie să-şi apere drepturile în trafic.
Nu-i un capăt de ţară să te reciclezi până trece criza, dar în unele cazuri se încarcă pur şi simplu o schemă, doar pentru că este o societate a Primăriei care aduce bani, nu consumă. Iar societatea, îngreunată apoi de costuri, îşi va scoate pârleala de la consumatori, de la cetăţeni…
Sunt cazuri şi cazuri: poate într-un serviciu meritau toţi să fie daţi afară, şi încă disciplinar, dar poate că activitatea altuia trebuia externalizată, iar în unele sectoare chiar mai trebuiau angajaţi oameni.
Tăind şi din salariile bugetarilor, Guvernul se va trezi că în cutare oraş va accepta să fie arhitect-şef un gunoier, sau controlor de calitate, un orb de familie bună…
Mă uitam la o cafenea: îşi făcuse vad, stătea mereu lumea la cele vreo cinci mese de sub umbrar... Dar s-a schimbat patronul: după regula de trei simple, dacă la cinci mese ai o sută de clienţi, la 50 de mese, ai să ai o mie!
Nu? Ei bine, s-a amenajat un hectar de duşumea, cu zeci de mese şi… zero clienţi. Regula s-a dovedit a fi, cam ca şi în cazul concedierilor Guvernului, de trei… complicată. A dracului de complicată!
