Guvernul ne iubeşte, guvernul ne vrea binele, „reforma” doare, dar vom fi fericiţi la anul şi la mulţi ani… - cam acesta este mesajul cu care premierul Emil Boc a ieşit la scena deschisă a Parlamentului.
Din păcate, dacă ar fi să ne luăm după efectele „procesului de reformă” în mediul de afaceri, ar fi grozav dacă ne-ar păzi Domnul de tot binele pe care ni-l doreşte Executivul, că de criză ne-am feri, poate, mai bine şi singuri.
Asta pentru că, după modelul o ţară, două Românii, criza are un chip pentru mediul economic şi un alt chip pentru guvernanţi. Pentru aceştia din urmă, goana după banii necesari susţinerii unui sistem bugetar ghebos a devenit imperativă.
Dar nu dorinţa de a burduşi visteria statului este rea în sine, că nevoi sunt destule, ci faptul că se vor bani… cu orice preţ. Chiar şi cu cel al pauperizării populaţiei, cu punerea pe chituci a zeci de mii de întreprinderi din mediul privat, cu tăierea otova a posturilor după hachiţele baronaşilor politici de prin instituţii.
Pierduţi în înălţimile întortocheate ale gândirii economice, domnii Boc, Vlădescu sau Ialomiţianu au uitat de gândirea băbească: Dacă vrei lapte mâine, nu tăia vaca să-ţi faci pingele! Deocamdată, „reforma” celor patru, cinci guverne Boc a fost de a mai lua o piele de pe vaca şi aşa cam scheletică a economiei româneşti.
Pentru ăia care mai suflau s-a mai pus un jug ici, altul colo, a mai fost pus omul să umble cu vaca pe la ghişee şi cu capra la fotograf, că, de, ce mai contează o ghioagă la un car de oale sparte. Catârilor, adică ălora de nu înţeleg meandrele reformei, li se flutură în faţă morcovul unor reforme viitoare care au deja un trecut glorios.
În acest ciclu ar putea intra, de exemplu, eliminarea impozitului minim, susţinerea tinerilor întreprinzători, simplificarea procedurilor de achiziţii publice sau legea salarizării unice. Despre toate acestea şi încă altele asemenea ni s-a vorbit de fiecare dată când guvernul Boc se referea la planurile anti-criză.
Din păcate, chiar şi la aproape doi ani de când ne tot dăm de ceasul morţii, toate aceste măsuri au rămas în stadiul de proiect. Şi vine acum premierul şi ne spune că „trebuie să consolidăm reforma”!
Care reformă? După ce hardughia a fost pusă la pământ, punem un bolovan peste mormanul de ruine şi spunem că am început reconstrucţia. Vorba aia: salariile au scăzut, datoriile au crescut, spitalele sunt vai de steaua lor, prin şcoli profesorii n-au bani nici de cretă, avem greve şi falimente pe bandă, în rest, toate bune…
