Comerţul lu’ peşte prăjit

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

De când banii sunt tot mai puţini, iar preţurile tot mai mari, de când veştile, din toate părţile, sunt din ce în ce mai proaste vizavi de câştiguri îmi repugnă şi mai mult ideea de a plăti cât nu face pentru un produs sau pentru un serviciu care lasă de dorit.

Şi, din păcate, tradiţia de comercianţi a gălăţenilor din vechi (e drept, mai mult evrei şi greci, decât români) a cam dispărut de peste tot, lăsând prin magazinele noastre doar vânzători acri, servicii şchioape şi produse care, şi atunci când par de calitate, îţi rezervă surprize neplăcute.

Într-o singură săptămână, am avut vreo trei exemple şi, sunt convinsă, aţi avea şi dumneavoastră încă tot pe atâtea.

O florărie din zonă centrală, pe Domnească. O doamnă de altfel amabilă, dar vizibil neexperimentată, incapabilă să speculeze măcar dorinţa firească a clienţilor de a face o surpriză plăcută cuiva drag.

Flori în magazin nu prea mai avea, se apropia ora închiderii, dar, chiar şi aşa, am cumpărat la viaţa mea destule buchete încât să ştiu că poţi combina florile, adăuga ornamente etc, în aşa fel încât rezultatul final să fie ce şi-a dorit clientul: un buchet bogat!

Nu-i spui omului de trei ori că i-ai pus deja trei fire de floare, dacă a vrut bogat, îi pui cinci, îi mai adaugi nu una, ci trei frunze verzi, improvizezi. Faci tot ce poţi să îi dai ce vrea şi, evident, să îi iei banii, că de aia e comerţul comerţ.

O terasă abia redeschisă, frumoasă, dichisită, cu mâncare bună şi băutură la fel. Vine un client, discută cu un ospătar şi rezervă o masă, zicându-i ospătarului, mulţumit de felul în care a fost servit, că ar vrea să-l servească şi a doua zi.

Ajuns la faţa locului, într-un moment festiv, află de la ospătar că nu-l poate servi, fiindcă masa pe care a rezervat-o e repartizată de administrator altui chelner. Nici nu mai contează că şi acela e bun, nu e ce şi-a dorit omul şi va pleca de acolo cu un gust amar.

De ce? Când vine şi face consumaţie două zile la rând - poate, dacă e mulţumit, va veni din nou şi le va spune şi prietenilor. E chiar atât de greu să-i faci pe plac?

Un magazin de mobilă, mare, aerisit, plin de ce vrei şi ce nu vrei, mobilier mic şi mare pentru toate gusturile. Ici colo, câte o lampă, să pună în valoare mobila, dar şi de vânzare. Cu preţ pe ea. Vii, o alegi pe cea preferată, vrei să-i faci o probă.

„Nu se poate, n-avem bec. Dar merg bine, n-am avut reclamaţii”, ţi se răspunde de către responsabila de magazin, uimită că-ţi doreşti să probezi un aparat electric (!?). Vrei s-o cumperi oricum, scoţi banii, ţi se spune că nu are rest”.

„Şi, când îţi permiţi să-i atragi atenţia că o lampă de control n-ar fi un capăt de ţară, ţi se spune că, de fapt, banii pe care i-ai plătit tu pentru lampă sunt o picătură în ocean, nu contează în schema mare a lucrurilor. Păi, poate nu, dar i-au luat, nu i-au dat!”.

Şi înseamnă profit. M-am săturat să aud că la noi nu se poate, că nu mai merge nimic, că se duce comerţul de râpă. Păi cum să nu se ducă, stimaţi patroni, dacă puneţi respectul pentru om pe ultimul loc şi n-aţi învăţat o regulă simplă: orice leu e bun, dacă îţi intră în buzunar, nu îţi iese!”.

Toată lumea vrea câştiguri rapide, nemuncite dacă se poate şi atunci când, în schimbul banilor tăi munciţi din greu – şi, dacă eşti bugetar, tăiaţi de Guvern – vrei un serviciu sau un produs de calitate, ai tupeu, frate! Şi nu doar de un leu.

Citit 1308 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.