Femeie lovită de un șofer neatent, pe o stradă din Braniştea

Femeie lovită de un șofer neatent, pe o stradă din Braniştea
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O femeie din județul Galați a ajuns la spital cu multiple răni, după ce a fost victima unui accident rutier produs marți dimineață. Evenimentul a avut loc la intersecția a două străzi din comuna Braniștea.

După primele verificări, oamenii legii de la Biroul Rutier Galați au stabilit că un bărbat cu vârsta de 53 de ani, din comuna Independența, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ștefan cel Mare din Braniștea, la intersecția cu strada Traian, a efectuat un viraj la dreapta fără să se asigure. "În acel moment, a surprins și accidentat o femeie de 54 de ani, care se afla pe partea carosabilă, în calitate de pieton. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a femeii, care a fost preluată și transportată la spital de un echipaj de ambulanță, în vederea acordării de îngrijiri medicale", ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Galați, agent șef principal Ciprian Stoica.

Conducătorul auto a părăsit locul producerii accidentului, fiind identificat ulterior la domiciliul său. La testarea alcoolscopică a bărbatului, rezultatul a fost negativ, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

Citit 4829 ori Ultima modificare Joi, 01 Iunie 2023 06:55

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.