După mai bine de 11 ani în presa scrisă, spun, cu mâna pe inimă, că m-am săturat până peste de cap de ideile creţe ale politicienilor care tot încearcă să ne pună pumnul în gură.
Propunerea recentă a senatorului liberal Ioan Ghişe nu e decât ultima verigă a unui lung lanţ de umilinţe pe care aleşii neamului ni le servesc pe bandă rulantă. Toţi politicienii ne vor înregimentaţi, controlaţi, testaţi, avizaţi şi cu ştampila pe frunte, conform unor liste avizate de ei.
Nu este nevoie de o lege a presei în România, am obosit tot spunând-o şi scriind-o. Există legi civile şi penale care să asigure respectarea, de către jurnalişti, a tuturor regulilor, există şi un cod deontologic unic, avem tot ce ne trebuie.
Linişte şi un climat economic stabil nu avem, fiindcă, până la urmă, orice publicaţie este şi o afacere, trebuie să se autosusţină. Sau ar trebui.
În vara aceasta am participat, în Germania, la un seminar privind situaţia presei în Europa, în contextul crizei economice. N-o să vă plictisesc acum cu cifre, nu acesta este rostul demersului de faţă.
Cert este că, referitor la factorii externi care pun presiune pe instituţiile media, la seminar s-a discutat şi despre oportunitatea unei legi speciale a presei. Toţi participanţii, reprezentanţi ai unor ziare de prestigiu din Germania, s-au opus categoric.
Ideea de bază este că o lege specială deschide portiţa pentru apariţia unor abuzuri incalificabile, mai ales într-un stat în care justiţia încă nu a demonstrat o maturitate necesară pentru a decide obiectiv în situaţii în care presa este acuzată.
În condiţiile în care se strămută procese pentru că un primar, al Craiovei, al Constanţei sau mai ştiu eu care, nu are încredere că, la el acasă, judecătorii vor fi obiectivi, cât de obiectivi ar putea ei fi în cazul în care acuzatul este un jurnalist, mai ales unul cunoscut?
Şi dacă, în condiţiile actuale, putem măcar avea siguranţa că nimeni nu deschide un proces împotriva noastră doar de dragul de a se război cu presa – fiindcă taxele de timbru sunt usturătoare – o lege specială ar putea, prin nişte norme meşteşugite (şi ştim bine cum se fac normele de aplicare ale legilor în România), să spulbere şi această prevedere.
Şi să te ţii atunci, tăticu’! Orice tanti nemulţumită că a fost fotografiată, pe domeniul public, în halat şi papuci, cu bigudiurile la purtător, se va apuca să invoce legea şi să ceară despăgubiri uriaşe pentru nimic.
Da, numai că nimicul va trebui demonstrat, iar asta va lua ani. Şi avocaţi. Şi bani mulţi. De fapt, nu-i aşa, la bani se reduce totul. Pentru bani se fac luptele astea. Mai bine zis pentru banii magnaţilor presei. Că noi, aştia mai mici, care şi respectăm toate regulile, suntem, până la urmă, doar victime colaterale.
Dar, până când românii nu vor învăţa să discearnă singuri între calitate şi gunoi, sancţionând prin necumpărare tabloidele de scandal şi nemaifăcând audienţă posturilor TV de aceeaşi factură, de-alde Ghişe or să mai tot fie.
Cu liste de prostii pe care cică le-am fi făcut sau, dacă nu, sigur le vom face. Că de listele lor cu promisiuni electorale, evident, nu-şi mai aminteşte nimeni. Şi nici nu există lege specială să sancţioneze gogoaşa politicianistă de campanie.
Plus că, pe ei, nu-i trimite nimeni să se controleze la cap, măcar din patru în patru ani.
