Mult dorita solidaritate socială românească s-a realizat ieri. A fost vizibilă în stradă, pe treptele de la Finanţe şi în declaraţiile, care nu prevestesc vremuri prea liniştite, ale multor categorii profesionale trecute moral de partea protestatarilor.
E drept că nu e solidaritatea cerută la vremuri de criză de mereu prezentul la putere guvern Boc, ci o mobilizare colectivă a buzunarelor goale din toate instituţiile aparatului de stat. Care stă cam prost la capitolul perspective…
La ora când scriu aceste rânduri, protestatarilor din Finanţe li se aprobaseră stimulentele pe lunile august şi septembrie. De unde, că miercuri nu era zare de bani în minister?
Pe principiul solidarităţii de mai sus, îşi vor cere acum banii şi alte categorii, cum ar fi profesorii, pentru care un cadru didactic face greva foamei de vreo 50 de zile.
Haosul instalat va continua şi măsurile luate pe picior, nejustificate faţă de alte măsuri pregătite pentru legiferare, mă refer la legea salarizării unice, vor sprijini de fapt nebunia generală.
În acest moment, motivaţiile bugetarilor pentru proteste, din finanţe, sănătate, învăţământ sau poliţie, care s-au trezit, aproape toţi, cu fluturaşii salariilor subţiate în pragul iernii, nici măcar nu mai contează. Există, pentru fiecare categorie, argumente pro şi contra, iar adevărul rămâne, vrem nu vrem, mereu undeva la mijloc.
Actuala revoltă a pornit, însă, de sus, din minister, şi cauzele ei se află tot acolo. Aşa că viitoarele proteste se coc în acelaşi loc. Pentru că în zonele deciziei şi puterii s-au petrecut şi se văd foarte multe lucruri ce contrazic declaraţiile oficiale.
Veniturile românilor bugetari, şi uneori şi ale celor din mediul privat, au fost mereu atinse de aripa unui colectivism absurd. Toată lumea are dreptul să primească, dacă a ajuns, indiferent cum a ajuns, într-un loc unde se dă. Politicienii, de exemplu, prin simpla lor prezenţă pe o listă a aleşilor, fie locali, fie parlamentari, au primit dreptul la săculeţul cu bani.
Amintiţi-vă de membrii plătiţi ai Consiliilor de Administraţie, care fără a avea vreo treabă cu societatea respectivă ridică sume astronomice pentru simpla semnătură pe un proces verbal de şedinţă. Rememoraţi numirile de directori şi manageri pe linie de partid, care habar nu au ce anume conduc.
Şi atunci de ce devine celebru doar şoferul care a primit şi el stimulente pentru că lucra în minister? Doar principiul este acelaşi.
Oamenii au fost stimulaţi la grămadă, aşa cum la grămadă au fost angajaţi sau aleşi, într-o societate unde valoarea profesională e la fundul grămezii. Iar salariile au fost lăsate la nivel minim. Aşa că nu tai dintr-o dată 70 la sută din venituri.
Omul care ducea bani acasă şi acum nu mai duce nu face diferenţa între salariu şi stimulente. Pentru că nu a fost învăţat să o facă. El vede numai că, la guvern, reducerile de personal înseamnă angajări, iar prin primării se mută oamenii dintr-un loc în altul.
Când duci acasă doar câteva sute de lei nu accepţi să fii stigmatizat pentru un salariu nesimţit. Şi te ia cu frig gândindu-te la legea salarizării unice. Aşa că noua solidaritate a revoltei, odată creată, nu va mai da înapoi.
Prea des guvernul una a spus şi alta a făcut. Întregul eşafodaj al statului a devenit şubred şi discutabil. Se guvernează arbitrar, lucru pentru care angajaţii se comportă şi ei ca atare. Nivelul de trai e atât de precar încât duce la disperare. Iar disperarea e solidară şi a ieşit în stradă.
Dacă nici acesta nu este un semnal pentru actualul guvern că a bramburit definitiv ţara şi că trebuie să-şi caute de treabă în altă parte, atunci chiar nu mai e nimic de făcut.
