Va fi tot mai cald

Va fi tot mai cald
Evaluaţi acest articol
(22 voturi)

În ultimele două secole, temperatura globală medie a crescut cu 1,5 grade Celsius. Șeful DSU, medicul Raed Arafat, a declarat zilele trecute că anul 2023 este cel mai călduros de la era preindustrială încoace şi că sunt previziuni conform cărora anul viitor va fi şi mai cald. Arafat a precizat că nu doar Europa trebuie să ia măsuri împotriva încălzirii globale, ci întreaga lume, mai ales ţările care poluează, menționând India, China, țările din America de Sud, dar și SUA. 

Până va reuși cineva să-i convingă pe chinezi că interesele economice nu sunt mai presus de schimbările climatice, sau pe brazilieni să oprească defrișarea pădurilor amazoniene, ne putem reaminti că fostul președinte american Donald Trump a minimalizat, în repetate rânduri, problema încălzirii globale. ”Va începe să se răcească, așteaptă și vei vedea”, îi spunea, în urmă cu câțiva ani, mogulul imobiliar guvernatorului din California, stat afectat periodic de masive incendii și în care s-au înregistrat în această vară 53 de grade la umbră. „Atunci când cad copaci, după puţin timp, 18 luni, se usucă foarte mult. Chiar devin ca un chibrit. Nu mai curge niciun fir de apă şi devin foarte, foarte... explodează. Pot exploda”, explica, în stilul său caracteristic, același lider mondial. Mai spre sud, fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro promitea dublarea bugetului alocat protecţiei mediului şi opririi tăierilor ilegale de păduri până în 2030, iar, a doua zi tăia consistent finanțarea alocată Ministerului Mediului. Aceleași promisiuni le face, în prezent, și noul lider de la Brasilia, Lula da Silva...

Desigur, negaționiști ai schimbărilor climatice sunt peste tot, oameni care afirmă că știința nu stăpânește acest fenomen, însă ar fi bine să ne uităm, mai întâi, în ograda proprie. Încărcați de toate rablele de care au dorit să scape occidentalii, din motive economice pe care nu mai are rost să le detaliem și pe care le utilizăm efectiv în disperare, românii nu beneficiază nici de un transport în comun civilizat, cu o cale ferată la standarde... asiatice. În plus, distrugerea sistemelor centralizate de termoficare din marile orașe a determinat instalarea centralelor termice individuale pentru că oamenii nu pot locui în frig. Doar în Galați, cel mai probabil sunt câteva zeci de mii de centrale termice pe gaz, iar, conform unui expert energetic, fiecare centrală de apartament poluează, iarna, cam cât o mașină...

În atare condiții, așteptările, cel puțin pe termen mediu, sunt evidente. Va fi tot mai cald, iar după valurile de caniculă ne vom ”răcori” cu furtuni din ce în ce mai puternice.

Citit 1255 ori Ultima modificare Vineri, 21 Iulie 2023 13:01

Mai multe din această categorie:

6 comentarii

  • postat de florin
    Duminică, 23 Iulie 2023 19:53
    86.124.202.***
    @pro
    În anul 1000 vikingii descopereau Tarimul Verde alias Groelanda!După care în anul 1450 o data cu mica glaciatiune Groelanda a înghețat!Sa înțeleg ca activitatea oamenilor din epoca medievala a provocat în anul 1450 schimbarea radicala a climei??????
    0
    0
  • postat de pro
    Duminică, 23 Iulie 2023 17:27
    5.13.142.***
    1.Incalzirea globala este un fenomen natural, a mai fost si altadata, cu resursele, tehnologia si civilizatia actuala nu ne putem opune. Activitatea umana doar a grabit acest fenomen.
    2. Suita de transformari va antrena schimbari catastrofale in cadrul civilizatiei umane. Pandemia a aratat ca un ra
    0
    0
  • postat de Nikolae
    Sâmbătă, 22 Iulie 2023 10:50
    82.76.145.***
    Continuare.
    Exact cum ăla sătul îi spune flămândului că trebuie să mai strângâ cureaua pentru că sunt vremuri grele, marile puteri vor să mobilizeze toți fraierii și săracii lumii să rezolve problema creeată de ei. Chiar și acum cea mai mare parte a resurselor energetice sunt tocate în partea asta
    0
    0
  • postat de Nikolae
    Sâmbătă, 22 Iulie 2023 10:44
    82.76.145.***
    Ce-mi mai place ipocrizia occidentului bogat. Ei au ars până aproape la epuizare paduri, carbune, petrol și gaze în ultimi 200 de ani și acum trebuie să fim toți verzi că vezi doamne nu se mai poate. Personal cred că problema este reală, însă vina nu o poartă America de Sud, Africa sau Asia pentru c
    0
    0
  • postat de florin
    Sâmbătă, 22 Iulie 2023 09:11
    86.124.202.***
    Citat:
    Neimpotrivinduse la timp omul va deveni incapabil sa se mai împotrivească vreodată!Acest citat sa dovedit a fi adevărat pe timpul pandemiei!Deci pt ca a crescut cu 1,5 g la nivel planetar temperatura populatia nu ar mai trebui sa folosească centrala!Dar ce?În ultimii 4 ani sau votat în PE re
    0
    0
  • postat de Cosmin
    Sâmbătă, 22 Iulie 2023 07:15
    5.13.207.***
    Și aici Arafat e specialist? Propagandă globalistă coane. Europa este responsabilă de doar 7% din emisiile GES (gaze cu efect de seră). România, prin distrugerea industriei, are o cotă de emisii GES de cca 10 ori mai mică față de acum 20-25 de ani.
    În iulie 1998 îmi amintesc, în București, seara
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.