Ieri, un nene, că nu-i pot spune profesor, abţiguit bine şi prins la volan în această stare de ebrietate autumnală, dădea vina pe politică pentru ce i s-a întâmplat. Era lucrătură, nu glumă, cu alcoolemia lui şi faptul că, fără să se ţină de volan, nu putea să stea drept pe propriile picioare.
Tot ieri primeam o scrisoare de la o cititoare care îmi spunea că a pierdut un post mărunt, ceva precum şef de masă la birou, pentru că a făcut campanie pentru opoziţie şi acum vine puterea şi îi surpă autoritatea.
Un primar ridicat de DNA pentru că a luat mită cu atâta sârg încât îl ştie lumea sub pseudonimul de „10 la sută” acuză şi el urmări politice şi revanşă de partid pentru că ai lui nu mai sunt la putere.
O damă siliconată şi cu ochii cât obloanele înnegriţi de fard dă interviuri fulminante despre alegerile ei politice, care îi vor asigura un viitor precum al femeilor din politica românească. „Să vedem atunci cine se mai pune cu mine”, ameninţă tânăra de pe centura Bucureştiului, nu cea politică.
Marii şi micii corupţi ai acestei ţări au toţi motivaţii legate de politică, ei n-au furat, au fost doar prinşi din motive legate de apartenenţa la un partid sau altul. Pe banca din centrul satului şi la birtul comunal, cumetrii şi vecinii se acuză de ingerinţe politice în ogradă şi se urmăresc la agoniseală în funcţie de preferinţele politice.
Acum toate astea ar fi bune dacă ceva destul de rău nu s-ar insinua în mintea noastră, şi anume credinţa că o lingură de politică poate fi mai consistentă pentru îndestulare decât una de ciorbă. Borşul acesta al libertăţii de a parveni prin partid s-a acrit aşa de tare în România încât trezeşte minţile tuturor.
Oamenii văd parlamentari care au scăpat de procese pentru că s-au ajuns şi patru ani îi doare la partid de problemele cu legea, văd guvernanţi care habar nu au să guverneze dar ajung miniştri pe cale politică, directori ce concurează cu ei înşişi pentru un post susţinut politic etc. De ce nu s-ar înregimenta şi ei în borcanul cu lapte şi miere al naţiunii?
Tot ieri, în maxi taxi, două persoane adulte şi, la prima vedere, cu mintea acasă, discutau apăsat despre frica preşedintelui de suspendare. „Din cauza asta nu a promulgat legea pensiilor”, spunea prima. „Sigur că da, doar pierdea funcţia, că l-a ameninţat Ponta şi acu’ chiar că îl scoteau de la Cotroceni”.
Nu aveau nicio umbră de îndoială asupra cauzei pentru care preşedintele Traian Băsescu a luat decizia de a retrimite legea cu pricina în Parlament. Mai ales că recent acesta se declarase de acord cu egalizarea vârstei de pensionare între femei şi bărbaţi.
Aşa se face politică la noi, de ce ar crede lumea altceva? Ce raţiune, răspundere, studiu sau analiză pe legislaţia europeană, chestii pompoase de care dau pe dinafară discursurile din campanie sau cele de la simpozioane!
Oamenii trag concluziile după ceea ce văd. Faptele „vorbeşte” despre calea prin care „succesurile” îşi fac loc în viaţa noastră.
Toţi am devenit, mai mult sau mai puţin, abonaţi la gazeta politică a naţiunii. Scrie acolo că telefoanele ne sunt ascultate, că numirile sunt făcute de partide şi banii vin doar pe filieră politică, aşa este. Calci strâmb, sigur ţi-a pus cineva o piedică cu sigla puterii. Nu-ţi ajung banii de coşnită, te-a furat opoziţia vinovată pentru greaua moştenire.
E aproape mai bine ca pe vremea lui Ceaşcă. Atunci puteam să dăm vina doar pe un singur partid pentru laşitatea noastră, acum avem şi de unde alege.
