Cât prețuiește un spectacol? Dar un actor?
Foto: Kyle Head pentru Unsplash

Cât prețuiește un spectacol? Dar un actor?
Evaluaţi acest articol
(29 voturi)

120 - 150 de lei, prețul unui bilet la un spectacol jucat de actori din Capitală?! Poate 50 - 100 de lei – la reprezentații locale ori stand-up? Care-ar fi prețul „corect” pentru un spectacol? Și care-s drepturile pe care spectatorul le „câștigă” plătind acel bilet?

Cu siguranță, dreptul de a-și păstra telefonul deschis - nici măcar dat pe modul silențios - în ciuda apelurilor insistente de dinainte de spectacol. Telefonul lui este prioritar, evident! Și nu poate renunța la a fi apelat și găsit nici măcar în cele două ceasuri - două ceasuri și jumătate, în care actorii își dau sufletul pe scenă. Și ce dacă eroina se stinge tragic în al doilea act! Și ce dacă publicul pare să fi încetat să respire vrăjit de moment. Emoția și liniștea clipei vor fi sfâșiate de „trâmbița” unui apel sau mesaj primit, al unui e-mail care fix atunci și-a găsit să intre. Pentru că spectatorul este un om important. Și poate chiar răspunde unui apel, explicându-i interlocutorului în șoaptă răstită: „Nu pot vorbi acum, sunt la teatru!”. Și uite-așa interlocutorul se umple de respect față de apelatul aflat în plin proces de culturalizare.

Firește, e tot dreptul spectatorului ca în timpul reprezentației să i se facă sete. Și atunci trebuie să „fâsâie” sticla cu suc ori cu apă, atunci când o deschide. Ori poate simte nevoia să ia o mică gustare. Dacă se poate la cinema, de ce nu și la teatru?! Poate i se face foame sau poftă, și atunci fâșâie punga aferentă gustăricii.

„Vai, m-am emoționat până la lacrimi”, mărturisea un spectator după o reprezentație din cadrul Festivalului Național de Comedie. „Mai degrabă v-au dat lacrimile când ați terminat gustarea din punga pe care ați foșnit-o jumătate de spectacol”, a fost replica pe care a primit-o din partea vecinei de scaun... Mda.

În fond, spectatorul a plătit – asta dacă n-a intrat pe bază de invitație - deci are dreptul de a se „simți bine”. Actorii n-au decât să-și vadă de treaba lor, în scenă, două ceasuri jumate. Adică să joace! Dacă e cazul – Doamne, ferește! – și cu mortul acasă, pe masă. N-are decât să li se facă sete sau foame! Să rabde! Și nici măcar să se întrebe dacă, în timp ce joacă, îi caută vreun mesaj sau un apel important.

Actorii n-au decât să îndure „drepturile” publicului, care, adesea, nici nu mai stă pentru aplauze! De parcă s-ar da vreun premiu pentru ieșirea val-vârtej din sală, în timp ce abia se lasă cortina peste scena finală...

Nu zicea bine Adrian Păunescu? „Lăsați-l dracu', i-un actor./ O, biet actor,/ O, biet artist,/ Rolurile mor,/ Viața e un teatru trist...”

Citit 1676 ori Ultima modificare Vineri, 06 Octombrie 2023 00:17

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.