Votează, nu votează, se prezintă la vot, nu sunt în sală, au ordin de la partid, văd sau nu degetul ridicat al liderului de grup, votul e politic, puterea se coagulează, opoziţia are conflicte interne etc. M-am săturat să tot ascult cum despică unii şi alţii firul în patru, cum fac analize de dugheană şi comparaţii de şuetă la un pahar, cum se lamentează sau susţin prostii care le îmbârligă mintea românilor.
Adevărul e unul singur, vizibil din avion şi pe care toată lumea politică se chinuieşte acum să-l facă uitat. Ni s-a promis că votul uninominal îi va responsabiliza pe parlamentari, va face din fiecare nume de pe băncile Legislativului românesc un om în carne şi oase, cu opinii personale, cu ceva pe care să poată purta pălăria şi cu ştiinţa ascultării doleanţelor alegătorilor săi.
Peste 60 la sută din actualul Parlament e alcătuit din deputaţi şi senatori care, pentru a „se alege”, au bătut colegiile cu pasul şi au promis, uitându-se în ochii oamenilor, că vor face şi vor drege. Şi acum, aceiaşi aleşi spun că votul lor e unul politic. Că trebuie să se uite mai întâi la degetul unuia mai mare şi mai tare pentru a şti despre ce este vorba în propoziţie.
Nu spun că moţiunea de astăzi va face gaură în cer, sau că este cineva în momentul acesta fericit să se înhame la jugul guvernării. Cred sincer că atât pesediştii cât şi peneliştii tremură pe cont propriu, fiecare în parte, la gândul că ar putea avea neşansa de a prinde volanul guvernării pe viteza asta de criză. După cum sunt convinsă că pedeliştii au coşmaruri când se gândesc că va mai guverna Boc încă o perioadă bună de timp.
Şi unii, şi ceilalţi ştiu perfect ce gaură e în bugetul acestei ţări sărăcite şi decimate de proteste şi orgolii, de corupţie şi frică, de lupte interne de partid şi dezastru economic organizat. Probabil habar nu au de unde să ia taurul de coarne şi nici măcar dacă respectivele protuberanţe mai există.
Însă, la fel de clar ştiu toţi românii că aşa nu se mai poate. Iar moţiunea asta cere din partea parlamentarilor măcar minima decenţă a votului personal, legal, vizibil şi asumat. Nu aranjamente de partid şi spălări pe mâini pe banii şi pe nervii noştri.
Ne jucăm de ani buni cu această Constituţie, doar pentru ca ea nu îi place preşedintelui, după cum ne jucăm cu legi bune sau proaste, doar pentru că ele nu servesc interese sau nu se potrivesc unui moment anume. Numai că legile există, aşa că avem obligaţia să le respectăm, de la vlădică la opincă, după cum votul uninominal n-a fost o părere, ci o realitate pe care cei aleşi trebuie să şi-o asume.
Dacă votul e politic şi dictează doar apartenenţa la un partid, de ce naiba mai avem parlament cu sute de oameni şi nu ne mulţumim cu un singur reprezentant din partea fiecărei formaţiuni politice? Ce ne desparte de dictatură, cum ne asumăm libertatea, inclusiv cea de opinie, ce le spunem alegătorilor şi de ce mai cheltuim banul public pe campanii electorale uninominale?
Trece sau nu trece moţiunea, chiar nu ştiu şi nici măcar nu mai contează în faţa anulării celor mai elementare obligaţii constituţionale şi a celor mai simple prevederi ale legilor care ar trebui să guverneze un stat de drept.
Dacă nu vor vota, pro sau contra, toţi parlamentarii, indiferent de partid şi de indicaţii preţioase, înseamnă că Legislativului acestei ţări puţin îi pasă de lege. Şi legiferează haosul. Din haos, însă, ne-am născut. Mă întreb doar încotro ne îndreptăm.
