Nu am să vorbesc despre cei care şi-au dat viaţa, cu onoare, pentru ţară şi nici despre cei aflaţi la antipozii primilor, pseudo-eroii politici care îşi justifică somnul conştiinţei prin epuizarea de a gândi legi şi măsuri anticriză… Aş vrea, în schimb, să vorbesc puţin despre eroii invizibili de lângă noi, cei care, dacă şi-ar pune măcar o secundă problema să fie evidenţiaţi în mod public, ar umple România de statui …
Poate că nu îi cunoaşteţi, sau poate că îi ştiţi, dar nu le mai daţi nici un fel de atenţie, însă ei există şi nu numai că veghează asupra celorlalţi, însă continuă să îşi ducă, modest, viaţa anonimă, în această mare de vedete de carton, ahtiate după publicitate…
Eroii de lângă noi sunt doi tineri, crescuţi la casa de copii, care au, la rândul lor, un copil pe care doresc să îl crească, aşa cum ei nu au avut şansa: într-o familie iubitoare.
Eroi sunt doi fii, pe care îi cunosc şi care îşi îngrijesc mamele bolnave şi suferinde cu o dedicaţie demnă de vieţile sfinţilor…
Eroină este şi o străbunică pe care o cunosc şi care, în ciuda imaginii de „babă eternă” pe care şi-a creat-o în bloc, a crescut, numai Dumnezeu ştie cum!, o fiică, doi nepoţi şi acum, un strănepot, dintr-un singur venit…
Eroi sunt şi gălăţenii cu suflet mare care ştiu să ajute, din inimă, un copil care ştie să zboare, chiar şi cu o singură aripă…
Eroi sunt bărbaţii care lucrează, fără să se plângă vreun moment, de dimineaţă, de la ora 6, până seara, în frigul iernii sau toropitoarea căldură a verii, iar muţenia lor despre condiţiile dificile de muncă este compensată doar de glasurile bucuroase ale celor de acasă…
Eroine sunt mamele noastre în vârstă şi bolnave, care încă o mai duc, aşa pe picioare şi care ne feresc pe noi, copiii lor, de „grija” de a le şti suferinde…
Erou este bărbatul care a sunat la poliţie, acum câteva săptămâni, când a văzut, de la fereastra blocului, cum o fetiţă era ademenită cu dulciuri, de un pervers, în tufele mărginaşe de la marginea şoselei…
Astfel de oameni există cu adevărat. Şi îşi duc viaţa, în linişte şi demnitate, deşi au griji şi nevoi atât de complicate, încât te covârşesc numai aflându-le, aşa, ca fapt divers. Sunt oameni care nu cer voturi, care nu aşteaptă favoruri şi care nu se bazează pe nimeni, în afară de ei înşişi.
Sunt oameni cărora ar trebui să le dăm tot aurul din lume, toată recunoştinţa noastră şi toată iubirea de care suntem în stare. Dar nu facem asta, pentru că nu îi ştim, sau poate că nici măcar nu vrem să îi cunoaştem…
Poate că sună siropos, însă în pragul acestui Crăciun, în care grijile cotidiene „obişnuite” se limitează la meniul mesei de Revelion, discuţiile „elevate” despre criză sau numărul cadourilor de sub brad, ar trebui să ne oprim, măcar un moment, şi să privim în jur.
Iar când vom descoperi, aici, alături de noi, un astfel de erou, să îl îmbrăţişăm şi să îi oferim, dacă nu sprijinul, măcar dragostea noastră.
