Unde s-a dus milionul de lei, merge și suta. Dar să știm pentru ce!

Unde s-a dus milionul de lei, merge și suta. Dar să știm pentru ce!
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

"Bugetul este legea adevărului", am aflat eu la una dintre primele conferințe de presă politice la care am participat - cu ani în urmă! - de la un stimat parlamentar (actualmente venerabil și pensionat... de propriii discipoli din partid). Recunosc cinstit, m-am umplut de respect în fața unei asemenea considerații. Doar că, peste ani, m-am prins eu cum e cu adevărul bugetar! Se mai duce din cifre, se mai trage din condei, după cum este interesul celui care îl analizează: să dea bine la public sau prost, după caz. Și apoi, pe parcursul anului, bugetul se mai rectifică, se mai peticește, se mai ia de ici și se pune dincolo, se mai strânge cureaua ori se mai slăbește, în funcție de încasări și de cheltuieli.

M-am obișnuit ca, la fiecare început de an - cel târziu prin primăvară - să mi se umple ecranul calculatorului de grafice, prezentări PowerPoint, scheme, diagrame și planuri ale bugetelor locale aprobate. Mai că-mi pierd capul printre slide-uri, unul mai triumfal decât celălalt. Simt că nu mai încap în scaun de atâta bunăstare care se revarsă din comunicatele de presă: bani, investiții, proiecte, dezvoltare... Ce să mai, trai pe vătrai!

Ulterioarele rectificări bugetare par să pălească în fața festivismului inițial. Și aproape că trec neobservate. La fel și execuțiile bugetare trimestriale. Poate doar dacă, în timpul ședințelor de Consiliu Local, vreun ales al opoziției mai pune întrebări sau remarcă vreo anomalie la venituri ori cheltuieli. Și primește o explicație în limbaj de specialitate pe care nici cu Google Translate n-o pricepe un profan economic ca mine.

Adevărul bugetar se vede, însă, la începutul anului următor. Când aleșii sunt chemați să decidă unde se duc banii rămași necheltuiți. Ce goluri (temporare) de casă acoperă. Sau nu.

Cât despre contul anual de execuție bugetară, pare să fie subiect tabu. Nu ni-l prezintă nimeni în comunicate elogioase de presă, nu primim nici declarații, nici grafice glorioase. Fără tobe, fără trâmbițe!

Pentru că tocmai execuția bugetară - cât s-a încasat/ cât s-a cheltuit - face de fapt legea adevărului. Despre care nu vorbește mai nimeni.

Pentru prima dată, după mulți ani, am descoperit că, din 2023, orașul Galați a rămas cu deficit. La investiții! Cu alte cuvinte, a cheltuit mai mult decât a încasat. Dar pentru Dezvoltare! Desigur, un deficit de 6,3 milioane de lei la un buget de aproape 825 de milioane de lei, cât au fost veniturile, nu înseamnă mare lucru. Dar 6,3 milioane de lei sunt comparabile ca valoare, de pildă, cu un contract pentru renovarea unei școli sau a unui colegiu! Asta ca să dau valoare palpabilă banilor.

Repet, nu e nimic "eroic", ca administrație locală, să rămâi cu banii necheltuiți în buget, de la un an la altul. Așa că-i foarte bine că s-au cheltuit, mai ales pe investiții. Și așa cum zice românul, unde s-a dus milionul, merge și suta! Dar măcar să știm și noi pentru ce! Mai ales dacă-i de bine...

Citit 1415 ori Ultima modificare Miercuri, 10 Iulie 2024 19:07

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.