Evenimentele cu substrat juridic controversat par să fi acaparat, în ultimele zile, ecranele televizoarelor şi prima pagină a ziarelor. Fie că vorbim despre condamnarea lui Adrian Năstase, fie că ne referim la lupta surdă dintre preşedinte şi primul ministru - care a fost tranşată la Curtea Constituţională - evenimentele s-au legat strict de sălile instanţelor de judecată.
Însă nu doar la Bucureşti se-ntâmplă lucruri controversate. Un caz întâmplat recent la Galaţi atrage atenţia asupra faptului că sistemul juridic, în esenţa lui, are de la o vreme mari probleme. Doi gălăţeni - unul cadru militar, altul om de afaceri - au fost acuzaţi de procurorii DNA de trafic de influenţă. Procurorii au mers la instanţă cu propunerea de arestare preventivă, dar nu mică le-a fost mirarea când magistraţii au decis că cei doi pot fi anchetaţi în stare de libertate. Mai mult, omul de afaceri poate părăsi şi localitatea şi ţara, fără nicio problemă! Ieşind puţin de sub umbrela prezumpţiei că toţi oamenii sunt oneşti până la proba contrarie, putem presupune că învinuitul poate acum pleca "în vacanţă" pe o perioadă nedeterminată. Eventual până când i se va prescrie pedeapsa, căci n-ar fi primul caz.
Al doilea protagonist al acestei afaceri, militar de profesie, a fost acuzat şi de proxenetism, însă judecătorii l-au eliberat fără să ezite. E adevărat, eliberarea este condiţionată, în sensul că individului i s-a interzis să ia legătura cu martorii şi să poarte arme, însă e greu de verificat dacă şi cum se vor respecta cele impuse de magistraţi. În esenţă, omul este liber şi poate face ce doreşte, când doreşte.
Un alt exemplu de justiţie „corectă” este cel aplicat în cazul poliţistului din Tecuci care a cerut şi primit mită o jumătate de miliard de lei vechi pentru a scoate de sub sechestru bunurile unui cercetat penal. Ce a decis instanţa? Că poliţistul poate fi anchetat în stare de libertate. Poate că - nu-i aşa? - între timp acuzatul îşi mai rezolvă ceva probleme şi scapă şi de urmărirea penală.
Aceste exemple nu sunt singulare. Nu sunt doar întâmplări. Avem un fenomen. Nu de multe ori am auzit vorbindu-se pe holurile instanţei că cel care fură o găină face cinci ani de puşcărie, iar cel care fură cinci miliarde stă acasă liniştit şi doarme alături de familie.
De fiecare dată, am încercat să mă conving că acestea sunt doar vorbele fără acoperire ale unor oameni supăraţi. Însă exemplele de care vorbeam mi-au zdruncinat optimismul şi credinţa că justiţia este una (şi bună) pentru toată lumea. Aş putea începe să cred că dreptatea se distribuie după reguli nescrise, de budoar, ţinându-se cont, bunăoară, de cât de frumos zâmbeşti în faţa judecătorilor. Cazul omului acuzat de proxenetism, care a mai făcut şi trafic de influenţă pe deasupra, dar este în libertate, mă înclină să cred că imaginea tradiţională a justiţiei - legată la ochi şi cu sabia dreptăţii în mână - este un concept depăşit, învechit. Justiţia modernă e doar chioară. Pe cale de consecinţă, dreptatea e ciungă, deci i se cuvine pensie de handicap. Dar asta e o altă poveste.
