Unde-i poporul (când ai nevoie de el)? De ce n-a venit la vot? Acestea sunt dilemele care îi frământă pe ai noştri ca brazii politicieni la fiecare scrutin. Că poporul, săracu’ de el, nu mai este el atât de mare pe cât îl numără scriptele oficiale de la 1990, toamna, e alta, şi că nu există o evidenţă electronică a celor care se nasc, mor, pleacă din ţară ori îşi iau lumea-n cap, iar nu contează. Deşi de fiecare dată când se ia o măsură naşpa, poporul se burzuluieşte că pe el de ce nu l-a întrebat nimeni, când e chemat la vot ca să-şi dea cu părerea se cam face că plouă. Şi nu vorbesc despre referendumul de duminică, ci, în general, de plebiscit.
Din 1989 încoace, referendumul, ca formă de consultare a populaţiei, nu s-a bucurat nici în Galaţi, nici la nivelul ţării, de o prezenţă covârşitoare la vot. Referendumul din 1991, prin care a fost adoptată noua Constituţie a României, a avut o prezenţă la vot de 67 la sută, asta în condiţiile în care alegerile prezidenţiale din anul următor s-au bucurat de o participare masivă - 76,29 la sută. Următorul plebiscit, de revizuire a Constituţiei, a ţinut două zile - 18-19 octombrie 2003 - dar prezenţa la vot a fost modestă - 55,7 la sută! În 2007, pe 19 mai, la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, prezenţa la vot a fost de 44,45 la sută la nivel naţional şi de 42,33 la sută la Galaţi. Faza tare este că, din acel moment, referendumul a devenit o „găselniţă” băsesciană pentru a trage spuza pe turta PDL, fiind „sincronizat” cu alte scrutine.
Cronologic, tot în 2007, pe 25 noiembrie, a avut loc, odată cu primele alegeri europarlamentare, referendumul pentru introducerea votului uninominal. Atunci s-a înregistrat un veritabil record de absenteism la vot! La Galaţi, participarea la urne a fost de doar 27,95 la sută, cu un procent mai mult decât media pe ţară. Prezenţa a fost mică, dar şi uninominalul pe care ni l-au introdus a fost vai mama lui! Că au ajuns să ne reprezinte în Parlament politicieni de pe locul doi şi trei, în vreme ce favoriţii băteau mărunt din buze pe lângă muntele de voturi pe care îl adunaseră. În 2009, primul tur al alegerilor prezidenţiale, am avut parte, în premieră, de un referendum „la dublu”. Mai exact, românii au fost întrebaţi de dacă vor Parlament cu o singură cameră (adică un fel de garsonieră legislativă) şi cu maxim 300 de aleşi. Rezultatul? La Galaţi au votat 50,54 la sută dintre cetăţeni, iar la nivel naţional a fost 50,94 la sută. Cert este că opinia generală, atât local, cât şi naţional, a fost limpede ca şampania: aproape 90 la sută dintre gălăţenii care au votat la referendum au spus „Da” unui parlament cu maxim 300 de aleşi şi aproape 80 la sută au vrut parlament unicameral. Vox populi degeaba, pentru că - deşi e o absurditate să avem parlament de-o cameră, mai bine îl facem mansardă la palatele Victoria sau Cotroceni - nici măcar guvernarea portocalie n-a fost interesată să-l pună în practică. Suspansul vine însă de la Curtea Constituţională, care a respins legea uninominalului pur de alegere a parlamentarilor motivând că „nu este respectată suveranitatea poporului, care a optat, prin referendumul din 2009, pentru reducerea numărului de parlamentari”. Şi tot Curtea Constituţională va decide cum rămâne cu referendumul de demitere a lui Băsescu, la care mulţi au spus Da, dar puţini s-au prezentat. Încurcă-i, drace!
